Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Don Pedro își dublează capacitatea de producție cu finanțare de la EximBank

București, 15 martie 2021 – Compania Don Pedro SRL, unul dintre principalii producători români de hârtie tissue, și-a dublat capacitatea de producție în urma finalizării unui program de investiții în echipamente și utilaje, pentru care a beneficiat de o finanțare în valoare de 31 de milioane de lei de la EximBank.
Prin noua investiție, finalizată recent, societatea a pus în funcțiune o linie de producție total automatizată care transformă o bobină de hârtie (jumbo rola) în produs finit (hârtie igienică și prosop hârtie ), ambalat, etichetat individual/bax și paletizat, transferat pe raft în depozit de unde se încarcă în mijlocul de transport, cu intervenție umană minimă.
”Suntem încântați că am reușit să susținem compania Don Pedro în implementarea acestui proiect de investiții, derulat într-o perioadă plină de provocări pentru mediul de afaceri. Este un semnal îmbucurător faptul că, în ciuda contextului economic dificil, există antreprenori români care continuă să investească pentru dezvoltare, iar faptul că această societate cu viziune de creștere a afacerilor pe termen lung a ales EximBank ca partener financiar confirmă că banca este un veritabil susținător al antreprenoriatului autohton având capacitatea de a propune segmentului corporate soluții financiare ce contribuie la dezvoltarea sustenabilă a afacerilor și a economiei”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.
Societatea Don Pedro a investit continuu în tehnologie atât pentru creșterea calității produselor sale, cât și pentru majorarea capacității de producție.
Compania vâlceană își desfășoară activitatea într-un spațiu de producție 12.000 mp și depozitare de 18.000 mp și deține un portofoliu de peste 1.200 de produse, atât mărci proprii – El Capitan, Foxia și Pariss, cât și private. Societatea, care are circa 240 de angajați, a înregistrat în 2019 afaceri de peste 114 milioane de lei.
”Faptul că am investit constant în tehnologii de ultimă generație pentru a atinge cele mai înalte standarde de producție și personalizare ne-a permis să ne extindem portofoliului de clienți. În 2019, unitatea noastră de producție era utilizată la capacitate maximă, iar comenzile din partea clienților mari erau în continuă creștere. Acest lucru ne-a determinat să implementăm un nou proiect de investiții, prin care să ne extindem capacitatea de producție și care să ne permită totodată să producem toată gama de produse sub marca proprie premium. Având suportul EximBank am reușit să finalizăm și această etapă de dezvoltare care ne va menține business-ul pe o pantă ascendentă și ne va consolida prezența pe piața de profil”, a spus Petrișor Lazăr, Director General Don Pedro.

Despre Don Pedro SRL
Compania a fost înființată în 1995, în județul Vâlcea, având capital privat 100% românesc. A pornit la drum cu trei oameni, într-un spațiu de producție de 600 mp și s-a dezvoltat continuu. În prezent, societatea are în portofoliu peste 1.200 de produse – hârtie igienico-sanitară, simplă și parfumată, batiste din hârtie parfumată sau simplă, prosoape de hârtie, șervețele de masă simple sau personalizate, șervețele destinate segmentului HoReCa, prosoape de bucătărie imprimate sau role profesionale din hârtie etc. – care sunt distribuite preponderent pe piața internă, în toate lanțurile mari de magazine sau de benzinării. Compania are capacitatea de a-și transporta produsele oriunde pe teritoriul României, dar și în afara țării și de a se aproviziona cu materii prime, prestând complementar și servicii de transport rutier de mărfuri, către terți. În 2020 a demarat un proiect pentru construirea unei centrale electrice fotovoltaice pentru producerea energiei electrice utilizând energia solară. Centrala va permite Don Pedro să-și asigure o mare parte din energia electrică necesară pentru unitatea de producție. Pentru detalii: www.donpedro.com.ro

Despre EximBank
EximBank este o instituţie specializată ce se implică activ în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare sunt dedicate exclusiv segmentului corporate și pot fi accesate în condiții avantajoase de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează pieţei interne. Companiile au la dispoziție și un portofoliu competitiv de produse de trezorerie, cash management, trade finance și factoring, ce întregesc oferta de finanțare și garantare. Totodată, pentru că acţionează ca agent al statului pe piaţa de garanţii şi asigurări, EximBank este unul dintre canalele prin care fondurile publice, puse la dispoziţie de statul roman, se infuzează în economie. Pentru detalii: www.eximbank.ro