Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ADRIEAN VIDEANU, arestat pentru corupţie, are afaceri şi la VÂLCEA!

Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, fostul primar al Capitalei şi fostul ministru al Economiei, pedelistul Adriean Videanu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este acuzat de comiterea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, acesta fiind cel de-al doilea dosar de corupţie în care este implicat fostul demnitar.
Cumva, cele două dosare ale sale se leagă. Asta pentru că, din câte se pare, în anul 2014, la cererea lui Videanu, Alina Bica, pe atunci procuror şef al DIICOT, ar fi ridicat, în mod abuziv, sechestrul aplicat asupra unui număr de 80 acţiuni deţinute de Videanu la SC Titian Mar SA. Aşadar, sechestrul asupra acţiunilor fostului ministru al Economiei a fost pus în primul dosar de corupţie a lui Videanu, dosar în care este cercetat de DIICOT pentru crearea unui prejudiciu de 11.000.000 de dolari şi punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.

Controversata avere a lui Videanu

Cunoscut ca un om extrem de bogat, Adriean Videanu a susţinut, în anul 2013, că DIICOT a pus sechestru pe întreaga sa avere, în primul dosar de corupţie deschis pe numele său. Care este averea fostului demnitar în acest moment? Nu se ştie, pentru că ultima sa declaraţie de avere datează din anul 2012, iar dacă a mai făcut achiziţii în această perioadă, riscă să rămână şi fără acestea, existând posibilitatea ca sechestrul să fie repus.
Conform procurorilor DIICOT, în luna septembrie a anului 2013, Adriean Videanu deţinea un imobil situat în localitatea Snagov, judeţul Ilfov, 3 apartamente în Bucureşti, un apartament în Mamaia, conturi la 2 bănci, dividende la două societăţi comerciale, 66.906 acţiuni la trei societăţi comerciale.

Firmă de leasing şi închirieri maşini la Vâlcea

În privinţa firmelor la care era acţionar, fostul demnitar Adriean Videanu susţinea, în declaraţia sa de avere, că deţine acţiuni astfel: 15.127 de titluri în valoarea de 145.219 lei la Titan Mar S.A.; 66.640 titluri (66.640 lei) la SECON S.A.; 300 de titluri valorând 171.640 lei la PECON S.A.; 39.600 titluri (396.000 lei) la EQUITY INVEST S.A.; 3.769 de titluri (11.061 lei) la AUTO MARCUS GRUP S.A. şi alte titluri, cu valori mai mici, la trei societăţi, printre care şi Marmosim S.A.
Legătura sa cu judeţul Vâlcea se face prin societatea SECON S.A., firmă înregistrată în municipiul Râmnicu Vâlcea. Această societate se ocupă cu „activităţi de închiriere şi leasing cu maşini şi echipamente pentru construcţii”.
În anul 2006 însă, Videanu declară public că ar fi vândut acţiunile la firma din Râmnicu Vâlcea. Numai că, ulterior, în declaraţiile de avere din 2008 şi 2010, el apare încă acţionar la firma SECON S.A.