Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Miliţianul” Vintilă a fost mutat disciplinar de la Călimăneşti

DECIZIE. După scandalurile penale în care a fost implicat, conducerea IPJ Vâlcea a luat decizia de a-l muta disciplinar pe agentul – şef de poliţie Adrian Vintilă de la Secţia de Poliţie Călimăneşti la Biroul de Urmăriri din cadrul Poliţiei Vâlcea, el urmând să îşi desfăşoare activitatea aici, sub strictă supraveghere, până când situaţia sa penală se va clarifica. Şi, are multe de clarificat!

Mai rar găseşti un poliţist antipatic şi cu atâtea probleme penale ca agentul – şef de poliţie Adrian Vintilă. Anul trecut, controversatul „miliţian” de la Călimăneşti a fost implicat într-un scandal imens, el fiind prins beat la volanul maşinii de poliţie, având o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a intrat cu maşina poliţiei direct în şanţ. Pe lângă toate acestea, poliţistul are şi alt gen de probleme, penale, referindu-se la cămătărie, dar şi fals în înscrisuri. Ca urmare, recent agentul – şef de poliţie Adrian Vintilă a fost mutat disciplinar de la Secţia de Poliţie Călimăneşti, el ducându-şi veacul acum într-un birou de la Compartimentul Urmăriri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. „Miliţianul” va rămâne acolo până când probleme sale se vor clarifica.

Problemele cu alcoolul i-au pus capac

Aşa cum spunea, este deja arhicunoscut cazul subofiţerului Adrian Vintilă, din cadrul Poliţiei Călimăneşti, care anul trecut, mai exact în data de 15 noiembrie, a fost prins beat criţă la volanul maşinii de poliţie. El a avut o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a intrat cu maşina poliţiei direct în şanţ. Dar, cu toate acestea, Vintilă a scăpat cam uşor de acuzaţii, primind soluţia de neîncepere a urmării penale (NUP) din partea procurorilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care au considerat că nu sunt suficiente probe care să-l incrimineze pe Vintilă şi astfel au clasat cazul, iar „miliţianul” a scăpat basma curată. De fapt, trebuie menţionat că nu s-a putut dovedi că subofiţerul a fost beat la volan, pentru că agenţii rutieri ai SPR Vâlcea au fost anunţaţi târziu de eveniment, după mai bine de o oră şi jumătate, iar cei care au vrut să-l „protejeze” pe Vintilă l-au sfătuit să intre repede într-un bar până nu vine echipajul rutier.

Plângeri penale împotriva lui Vintilă

Dar, aceasta nu este singura „bubă” a „miliţianului” Vintilă. Un jurnalist al unei publicaţii regionale a scos la iveală, în câteva articole îndrăzneţe, că poliţistul Vintilă are împotriva sa o grămadă de plângeri, semnatarul cerând chiar să fie protejat, pentru că subofiţerul îl ameninţa prin telefon. Omul terorizat de „miliţian” le aducea la cunoştinţă şefilor din IP Vâlcea, dar şi din MAI, că agentul-şef Adrian Vintilă dădea bani cu camătă şi la ţigani, acuzându-l că făcea tranzacţii imobiliare pe bani grei, iar dosarele ce-i erau distribuite erau soluţionate, spun gurile rele, după ce subofiţerul se alegea cu ceva. Din câte am reuşit să aflăm, ofiţerul de la Judiciară, Adrian Vintilă, a făcut şi obiectul unei anchete a IGPR, în urmă cu ceva ani, însă, pare-se, că din încurcătură l-a scos chiar fostul şef al IPJ Vâlcea şi actualul secretar de stat în MAI, Ion Stoica.

De altfel, poliţistul Vintilă se mai află în vizorul procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care-l cercetează pentru întocmirea tardivă a unui proces verbal, dar şi pentru fals în înscrisuri, în dosarul cu numărul 446/P/2013. În vara anului trecut, el s-a „ocupat” de cazul unui colonel în rezervă din Bucureşti, ce a fost bătut crunt în trafic de trei indivizi, în localitatea Călimăneşti. Familia colonelului Valentin Duminică a reclamat că doi poliţişti din Călimăneşti, subofiţerul Adrian Vintilă şi subinspectorul Mitruţ Ghiţulescu, au întocmit procesul – verbal de cercetare la mai bine de 20 de zile după incident, însă l-au datat retroactiv, adică l-a făcut în data de 23 iunie 2013, iar pe document a fost trecută data de 1 iunie 2013.