Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul Matei dă asigurări: La 31 mai se va circula pe pasajul „Tudor Vladimirescu”

Deşi încă nu este finalizat, mai existând lucrări care trebuie efectuate, primarul interimar Gigi Matei dă asigurări că la data de 31 mai a.c. se va circula pe pod, pe cel puţin 2 benzi. Din start, proiectul a avut deficienţe, mai ales că proiectantul nu a prevăzut trotuare, astfel încât cei care locuiesc în Goranu să poată ajunge în Râmnic şi pe picioare, nu doar cu maşina. În acest moment, existenţa trotuarelor depinde doar de alocarea de fonduri de la Primăria Râmnicului, pentru că ele nu se mai pot realiza pe bani europeni.

Firma care a câştigat licitaţia, Confort din Timişoara, ar fi trebuit să finalizeze investiţia încă din luna iunie a anului trecut, aşa cum era specificat în contract. Numai că ne aflăm în luna mai 2014 şi abia se poate vorbi de o inaugurare pe jumătate a podului şi asta doar pentru că primarul interimar Gigi Matei a pus piciorul în prag şi a spus că nu mai acceptă amânări.

„Respectarea termenului de finalizare a pasajului nu depinde de noi, însă ne străduim şi facem toate eforturile. Sunt probleme pe care deja le ştie toată lumea, cu constructorul care nu are forţa afişată, este şi într-o situaţie specială, fiind în insolvenţă, dar încercăm cu subantreprenori, cu presiunile pe care putem noi să le punem legal, în aşa fel încât să-i determinăm să se apropie de termenul la care s-au angajat prin actul adiţional”, a spus primarul Gigi Matei.
pasaj tudor vladmirescu 2 copy
Gigi Matei a mai adăugat că probleme s-au tot ivit pe parcursul derulării investiţiei, mai ales că, spre exemplu, reţelele de utilităţi nu sunt prinse în avizele de proiect. „Am avut probleme cu reţelele de utilităţi neprinse în avizele de proiect. Este, aşa cum se ştie, un proiect făcut în opt zile, iar un proiect pentru o construcţie de o asemenea anvergură este clar că nu se poate face într-un asemenea termen. Nici termenul de un an nu putea fi respectat. A fost un termen special, cu dedicaţie. Mă opresc aici pentru că am mai explicat cu alte ocazii că a fost un termen special şi a reprezentat criteriu de selecţie. Aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, licitaţia a fost ticluită, cum au concluzionat şi organele de control. E cunoscut faptul că am primit şi o corecţie de 60 de miliarde lei de care ne-am străduit şi ne străduim în continuare să scăpăm de ea”, a precizat primarul Gigi Matei.