Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

INCREDIBIL! A luat nota 2 la examen și este director interimar economic la DGASPC VÂLCEA

Deși pare greu de crezut, afirmația din titlu este cât se poate de reală. Se întâmpla la Vâlcea, la Direcția pentru Protecția Copilului, acolo unde războiul de a-l da jos pe directorul Nicolae Badea capătă conotații de-a dreptul hilare.

În ședința Consiliului Județean Vâlcea din data de 31 ianuarie 2018, unul dintre punctele de pe ordinea de zi se referă la exercitarea cu caracter temporar, pentru o perioadă de 6 luni, a funcției publice de conducere de director executiv adjunct economic la DGASPC Vâlcea, de către doamna Udubașa Daniela Ștefania.

Propunerea CJ Vâlcea a trecut la vot, însă ceea ce nu credem că știu aleșii județeni care au ridicat mâna pentru o asemenea propunere este faptul că doamna în cauză a susținut de două ori anul trecut examenul pentru a ocupa funcția de director economic cu rezultate dezastruoase. Prima dată când s-a prezentat la examen a luat nota 2, iar a doua oară a obținut 3,10.

Informațiile din acest articol îi vizează în primul rând pe cei care trag sforile prin CJ Vâlcea și DGASPC, adică administratorul public Mihăilă și directorul general Lăstun, doi oameni care, se pare, au primit mai multă putere decât pot gestiona. Considerăm că dacă cei doi n-ar mai pleca urechea la bârfe și l-ar informa în mod corect pe președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, altfel ar sta lucrurile și prin CJ, dar mai ales pe Direcția pentru Protecția Copilului, care, de ceva timp, s-a transformat într-o mare cloacă.