„Sunt o femeie care nu mai are nimic de pierdut: mi-am pierdut copilul, familia, tot. Acest psiholog mi-a luat aproape tot. Vreau doar să se facă dreptate”, ne-a spus I., o mamă din Vâlcea, deznădăjduită de drama prin care trece. Totul a început în primăvara anului 2016, când I. l-a cunoscut pe psihologul Marius Mihai Voicu, între ei înfiripându-se o relaţie de iubire. Dintr-o poveste frumoasă, totul s-a transformat într-o mizerie pestilenţială greu de imaginat. Iubitul ei, cu care I. dorea să construiască ceva durabil, a ademenit-o şi a făcut sex cu fiica ei adoptată de 13 ani. Femeia a făcut plângere la poliţie şi la capătul a 10 luni greu de îndurat, procurorul de caz a finalizat rechizitoriul, trimiţându-l pe psihologul Marius Mihai Voicu în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor.
În ceea ce priveşte infracţiunea de pornografie infantilă, procurorul a disjuns cauza şi şi-a declinat competenţa de efectuare a urmăririi penale către DIICOT Vâlcea.
S-au cunoscut pe Facebook
În cursul lunii martie a anului 2016, I. l-a cunoscut pe Voicu Marius-Mihai, prin intermediul reţelei de socializare Facebook. După un timp, între ei s-a înfiripat o relaţie amoroasă. Treptat, Marius Mihai Voicu s-a implicat în viaţa celor două, mamă şi fiică, vizitându-le la domiciliu, fără însă a rămâne peste noapte. În relaţia amoroasă a celor doi au fost momente de criză. Acest lucru a determinat-o pe femeie să decidă să întrerupă relaţia cu psihologul.
În vara anului 2016, fiica minoră de 13 ani l-a cunoscut pe iubitul mamei sale, Marius Mihai Voicu, persoană faţă de care s-a ataşat emoţional. Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, este psiholog de profesie. Acesta a reuşit să stabilească o relaţie bazată pe afecţiune şi încredere cu minora, lucru înlesnit întrucât deţinea abilităţile necesare prin specificul activităţilor de consiliere psihologică pe care le desfăşura la locul de muncă.
„Acum 8 ani, împreună cu soţul meu, am adoptat o fetiţă de 7 ani. Între timp, am divorţat, iar fetița a rămas cu domiciliul la mine, având în continuare custodie comună. În 2016, l-am cunoscut pe domnul psiholog Marius Mihai Voicu, care părea un om așezat, este psiholog și logoped de copii. Aparent avea foarte multă răbdare cu fiica mea… Întotdeauna a fost un copil mai agitat, date fiind circumstanţele, un copil pe care, cu toate eforturile mele, l-am reabilitat, l-am educat, l-am dus între oameni de calitate. A terminat clasa a VII-a cu premiul III.
Marius Voicu ne vizita, plecam împreună toţi trei în excursii de câte o zi. Aveam o relaţie, iar el era foarte grăbit să se însoare şi să se mute la mine. I-am spus că nu mă căsătoresc, că am un copil de crescut, drumul meu este cu acest copil, iar dacă vrea să păstrăm o relaţie aşa, OK ne putem vedea. Aparent era foarte răbdător cu fata, calm, m-am bucurat. El nu are copii, am crezut că putem construi ceva frumos împreună, însă, la intervale de timp, simţeam că emana o energie negativă. S-a întâmplat să aud în oraş că şi-ar fi bătut fosta nevasta, secundă în care eu am devenit circumspectă şi am încercat în mai multe rânduri să pun capăt acestei relaţii”, povesteşte femeia.
„Ce, mă faci pedofil?”
„Din momentul în care m-am despărţit de psiholog, nu m-am mai putut înţelege cu fata. Aveam un comportament agresiv, nu mă mai asculta, de unde construisem o punte comună, atât cât se putea pe fondul existent, am avut o relaţie bună cu ea, am iubit-o, am educat-o, m-am străduit din toate puterile mele, tot oraşul mă ştie cu ea de mână, nu ştiam ce se petrece cu ea. „Să vină Marius la noi. De ce nu mai vine?”, îmi spunea tot timpul. Am încercat să-i explic că ne-am despărţit şi că noi amândouă trebuie să mergem mai departe. Nu am avut cu cine să mă înţeleg, îmi bătea cu piciorul: să vină Marius, să vă împăcaţi, vreau să-l văd.
La un moment dat, am fost la un grătar la nişte prieteni şi el a fost văzut de către prietenii mei că a pus-o pe fată să-mi caute în telefon şi că avea o discuţie ciudată cu ea. Am încercat să aflu ce s-a întâmplat şi am luat-o pe E. cu vorba bună, cu el am terminat-o definit. Am întrebat-o de ce mi-a căutat în telefon. Fiica mea a negat total, era învăţată să mintă, îi spălase creierul. Tot efortul meu, toţi cei 7 ani s-au dus de râpă.
Cu mari semne de întrebare m-am dus să scot un desfăşurător de la RDS să văd cu cine vorbeşte fiica mea la telefon. Am descoperit cu stupoare că Marius şi fiica mea purtau des conversaţii, fără ştirea mea, chiar şi de câte o jumătate de oră convorbirea.
La un moment dat, m-am trezit că el îmi trimite un mesaj pe Facebook, deşi noi nu mai aveam nicio legătură, nu mai vorbisem cu el şi mi-a spus că s-a întâlnit cu fata, căreia eu îi luasem telefonul, şi m-a avertizat că E. vrea să fugă de acasă. Am sperat din tot sufletul că doar a zăpăcit-o emoţional şi a întors-o împotriva mea. I-am răspuns dur că E. are mamă şi tată, te rog să-ţi vezi de treaba ta. Am sperat că îl intimidez şi că dacă nu se potoleşte cu incluziunea în viaţa noastră, mă voi adresa poliţiei. Răspunsul lui a fost şocant: „Ce, mă faci pedofil?”
Deja mie toate acestea mi-au dat de gândit, iar întrebarea lui a fost ca un duş rece pentru mine, mai ales că nu mai puteam să mă înţeleg cu fata mea. Şi acum sunt în stare de şoc. Am început să întreb în dreapta şi în stânga, nişte prieteni avizaţi mi-au spus că acestea sunt semne de abuz”, îşi continuă Irina destăinuirea, care pare dintr-un film de groază.
Fata de 13 ani a fugit de acasă
Conform procurorilor, relaţia dintre psiholog şi fata de 13 ani a început când tânăra îi povestea acestuia, pe ascuns, fără să ştie mama, despre probleme de la şcoală şi despre discuţiile pe care le avea acasă cu mama ei. Cei doi au comunicat prin intermediul telefonului mobil şi al aplicaţiilor de comunicare şi socializare WhatsApp şi Facebook (messenger).
Urmare a faptului că relaţia dintre fiică şi Marius Mihai Voicu a devenit foarte apropiată, în perioada sfârşitului lunii octombrie 2016 aceştia au întreţinut raport sexual (posibil chiar mai multe raporturi sexuale până la finalul lunii martie 2017) în locuinţa mamei, fără ştirea ei.
Mama a devenit bănuitoare în legătură cu relaţia dintre inculpat şi fiica ei întrucât a observat un comportament obsesiv şi manifestări nepotrivite (afective) din partea acesteia din urmă în raport cu Marius Mihai Voicu. Ea a decis să ia fiicei sale telefonul mobil, având suspiciuni în legătură cu natura relaţiilor dintre ea şi psiholog. Minora a cerut şi a folosit telefoanele mobile ale colegelor de clasă, pentru a păstra legătura cu acesta.
Prin raportul de expertiză medico-legală cu nr. 1001/A1-D/236 din 15.05.2017 s-a concluzionat că minora prezintă o deflorare veche a cărei dată de producere nu se poate preciza. Nu a prezentat la examinare leziuni traumatice pe tegumente şi mucoase.
„După toate astea, mi-am luat inima în dinţi şi m-am dus la Poliţie. Ulterior am descoperit nu doar că se întâlnise cu E., o lua şi de la meditaţii de la limba română cu maşina, întreţinuse deja contact sexual cu ea în propria mea casă cu copilul meu de 13 ani. A întors-o împotriva mea, a învăţat-o să mă filmeze, să mă asculte, este inimaginabil. După ce am fost şi cu fiica mea la Poliţie şi mi-am revenit din şoc, am încercat să stau de vorba cu ea, să-i explic că noi două trebuie să mergem mai departe împreună. Nu a mai fost chip să mă înţeleg cu ea. Toată vara a fugit de acasă, am căutat-o cu Poliţia, cu jandarmii. Am suspiciuni că în perioada respectivă s-a întâlnit şi cu el, eu nu mai aveam nici un control asupra ei. Ea a ajuns la Fundaţia Inimă pentru Inimă, a împlinit 14 ani între timp. Nu mai vrea să stea cu mine. Acest bărbat i-a spălat creierul. Tot ce am construit eu în 7 ani, a distrus acest psiholog”.
Psihologul neagă acuzaţiile
Contactat telefonic, psihologul Marius Mihai Voicu a negat acuzaţiile, susţinând că nu a avut nicio legătură cu fiica minoră a fostei sale iubite.
„Este un denunţ calomnios. Ca să scape de fata asta de la Casa de Copii, nu a găsit altă modalitate decât să-mi pună mie în cârcă ceva ce eu nu am făcut. Ancheta Poliţiei a fost făcută pe picioare (pe genunchi – n.r.), totul este o contrafacere. O porcărie făcută de fosta mea iubită. Am primit şi eu înştiinţare că sunt trimis în judecată. O să-mi iau un avocat.
Nu am atins-o pe fată. Din contră, le-am ajutat foarte mult. Mi-au stricat imaginea, nu sunt vinovat. A venit poliţia, m-a percheziţionat, am căzut într-o poveste care nu îmi aparţine”, ne-a declarat Marius Mihai Voicu.
Lasă un comentariu