Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bărbatul care şi-a ÎNJUNGHIAT soţia în plină stradă a fost CONDAMNAT

Mihai Dumitru Răducu, bărbatul care şi-a înjunghiat soţia în plină stradă în Râmnicu Vâlcea a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Vâlcea la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. El a încercat să-şi ucidă soţia, cu care se află în divorţ, în data de 8 martie, perforându-i, cu cuţitul, un plămân şi tăind-o la sân. Infractorul are antecedente penale, el fiind cunoscut ca hoţ şi tâlhar.

Drama tinerei de 25 de ani, care a fost la un pas de a fi omorâtă de soţul ei, cu care se afla în divorţ, în plină stradă, a fost prezentat pe larg în paginile publicaţiei noastre în luna martie a acestui an. Nefericitul eveniment a avut loc chiar în ziua de 8 martie, atunci când Ana – Maria Răducu – din Tomşani, a fost înjunghiată în plină stradă în cartierul Nord, din Rm. Vâlcea, pe strada Decebal. Totul s-a întâmplat în amiaza-mare, când tânăra, mamă a doi copii mici, se întorcea de la serviciu. În faţa blocului unde se mutase de curând în gazdă, de când căsnicia ei eşuase, o aştepta soţul, Mihai Dumitru Răducu – 38 de ani, din Tomşani. Bărbatul, înarmat cu un cuţit, a înjunghiat-o pe tânără pe la spate. De cinci ori a băgat cuţitul în ea, perforându-i un plămân şi tăind-o un sân. „Încă de dimineaţă s-a ţinut după mine şi m-a ameninţat că mă omoară, îi omoară pe copii şi apoi se sinucide. Eu am avut prezenţă de spirit atunci şi l-am sunat, fără să vadă, pe un prieten poliţist de la Tomşani, care a ascultat toată conversaţia mea cu el. Apoi eu am intrat în croitorie şi, pentru că a fost 8 martie, ne-au dat drumul mai devreme de la serviciu şi am plecat cu o colegă. Nu am ştiut că mă mai urmăreşte şi când am ajuns la bloc şi a ieşit din spatele coşului de gunoi m-am speriat îngrozitor. Când m-am întors cu spatele să deschid uşa, el a scos un cuţit din haină şi m-a înjunghiat de cinci ori. Cel mai rău este că m-a tăiat la sân şi mi-a perforat un plămân, iar acum am dureri îngrozitoare” – ne-a mărturisit atunci, de pe patul de spital, Ana Maria Răducu.

Arestat preventiv, iar mai apoi condamnat

Imediat după comiterea faptei, Mihai Dumitru Răducu a fugit de la faţa locului, el fiind găsit de poliţişti ulterior şi arestat preventiv abia după 9 zile de când a comis fapta. Însă, supă ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au încheiat rechizitoriul, infractorul a fost trimis în judecată, iar în data de 25 iunie a.c., el şi-a primit şi pedeapsa. Astfel, magistraţii au decis să-l trimită după gratii pentru 4 ani şi opt luni pe Mihai Dumitru Răducu pentru tentativă de omor. Bărbatul are antecedente penale, el fiind cunoscut în zona Horezu ca infractor. „Inculpatul Răducu Dumitru Mihai va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 2 luni, în total o rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, h, k, n şi o Cod penal. (…) Confiscă de la inculpat contravaloarea cuţitului folosit la săvârşirea faptei. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008: Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. (…) Obligă pe inculpat la plata sumei de 2.522,18 lei către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. Obligă pe inculpat la 1.000 lei cheltuieli de judecată către stat” – se arată în decizia judecătorilor Tribunalului Vâlcea.