Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Poliţistul cămătar, demis din funcţia de şef de post la Bujoreni

Veşti bune pentru localnicii din Bujoreni. Inspectorul – şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, comisarul – şef Nicolae Sărdărescu, a luat decizia de a-l demite pe şeful Postului de Poliţie Bujoreni, Daniel Constantin Olărescu, pe care l-a mutat disciplinar la Călimăneşti şi l-a trecut într-o funcţie inferioară.

Întreaga poveste a acestui poliţist a fost relatată în paginile publicaţiei noastre în urmă cu aproximativ două săptămâni, atunci când dezvăluiam că circa 300 de oameni din Bujoreni au făcut plângeri împotriva poliţistului Daniel Constantin Olărescu, pe care l-au acuzat de cămătărie, dar şi de protejarea unor grupări infracţionale din localitate. Disperaţi că nimeni nu i-a atitudine împotriva şefului Postului de Poliţie Bujoreni, oamenii din comună au „bombardat” IPJ Vâlcea cu sute de reclamaţii, care până acum nu au avut niciun efect, pentru că Olărescu a fost protejat ani în şir de toţi inspectorii-şefi ce s-au perindat la conducerea unităţii. Nu a contat niciodată că, în Bujoreni, infractorii erau „acoperiţi” de şeful de post Olărescu, care îşi dezvoltase o adevărată reţea mafiotă în comună. Tocmai de aceea, el îşi permitea să-i împrumute cu bani pe romi, cărora în schimb le cerea să îi restituie cu dobândă. Din fericire, vremea lui Olărescu s-a dus, abuzurile sale fiind stopate de actuala conducere a IPJ Vâlcea.

Inspectorul – şef Sărdărescu a „tăiat în carne vie”

În data de 30 iunie a.c., inspectorul – şef al IPJ Vâlcea, comisarul – şef Nicolae Sărdărescu, a luat decizia de a-l destitui din funcţia de şef de post pe Daniel Constantin Olărescu, mutându-l disciplinar la Postul de Poliţie Călimăneşti, acolo unde l-a şi retrogradat, trecându-l într-o funcţie inferioară. Mai exact, acesta a ajuns un simplu agent de poliţie, căruia i-a fost retras dreptul de a avea acces la documente clasificate.

Despre decizia sa, inspectorul – şef Sărdărescu ne-a informat printr-o adresă, trimisă pe adresa electronică a publicaţiei noastre, dorindu-se a fi un răspuns la articolul nostru. „Urmare a articolului apărut în publicaţia dumneavoastră, cu titlul «Exclusiv: Poliţistul cămătar», prin care faceţi referire la modul defectuos de acţiune al unui poliţist, revenim cu următoarele precizări: Din data de 30 iunie a.c., a fost pusă în aplicare sancţiunea de trecere într-o funcţie inferioară a agentului de poliţie, acesta desfăşurându-şi, în prezent, activitatea la altă subunitate de poliţie. Urmează să fie organizat concurs pentru ocuparea funcţiei de şef de post. Vă asigurăm de disponibilitate pentru a clarifica orice aspect ce intră în sfera de competenţă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea” – se arată în adresa şeful inspectoratului, comisar-şef de poliţie Nicolae Sărdărescu.

Aşadar, nici susţinerea politică, pe care se lăuda Olărescu că o are, nu l-a ajutat prea mult, în condiţiile în care şeful IPJ Vâlcea este decis să facă ordine în unitate şi să-i pună la punct pe poliţiştii indisciplinaţi.