Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: arhiva Vocea Valcii

ATENŢIE! ROMPREST vrea să-şi facă staţie de sortare la Bujoreni, lângă case locuite!

Foto: arhiva Vocea ValciiLocuitorilor din Bujoreni li se pregăteşte o surpriză nu tocmai plăcută. Societatea Romprest, cea care a câştigat licitaţia pentru salubrizarea municipiului Râmnicu Vâlcea, fără a avea o staţie de sortare a deşeurilor proprie, intenţionează să-şi construiască una în localitatea Bujoreni, în apropierea unor case locuite.

Întrucât mai sunt aproximativ 3 zile din perioada legală de depunere a observaţiilor şi contestaţiilor la emiterea Autorizaţiei de mediu pentru staţia de sortare (15 zile cu începere din 19 octombrie 2015), oamenii interesaţi pot încă formula opoziţie la eliberarea respectivei autorizaţii, asta dacă nu doresc să aibă aproape de casele lor o staţie de sortare urât mirositoare.

„Dacă la licitaţia pentru colectarea deşeurilor din 14 ianuarie 2015 Romprest a depus un contract cu o staţie de sortare a deşeurilor din Bucureşti, iar după începerea contractului, respectiv 18 august 2015, sortarea deşeurilor s-a mutat la Drăgăşani (numai 3% din cantitatea de deşeuri din Râmnicu Vâlcea putea merge la sortare în Drăgăşani), în final, Romprest vrea să sorteze deşeurile colectate din Râmnicu Vâlcea la Bujoreni, sat Bogdăneşti, nr 346 BIS, foarte aproape de casele locuitorilor din zonă.

Staţia de sortare şi autorizaţia sunt pe firma New Recycling SRL, iar informaţia este publică pe sie-tul APM Vâlcea.

De fapt, toată staţia de sortare este formată dintr-un utilaj mobil care, chipurile, va „sorta” toate deşeurile din Râmnicu Vâlcea.

Totul se face fără ştiinţa locuitorilor din zonă şi fără ca ei să fie consultaţi cu privire la această staţie de sortare din apropierea locuinţelor lor”, se arată într-un comunicat al SC URBAN SA.