1

Tinerii din județul Vâlcea, alături de Daria!

Consiliul Școlar al Elevilor, drept formă instituționalizată de organizare a elevilor cu scopul reprezentării acestora și drepturilor lor, recunoaște momentele în care elevii au cea mai mare nevoie de ajutor și acționează prompt spre medierea problemei sau îmbunătățirea situațiilor cu care se confruntă elevii în viața cotidiană.

Astfel, Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național „Alexandru Lahovari”, împreună cu Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” și IMPACT HOPE4LIFE demarează un nou proiect caritabil în centrul orașului pentru colega lor Daria, elevă în clasa a 7-a din Colegiul Național „Alexandru Lahovari” care suferă de carcinom hepatocelular, o formă gravă de cancer.
Proiectul constă într-un Târg Caritabil prin care voluntarii vând mărțișoare sau decorațiuni confecționate hand-made, amplasat în Parcul Mircea cel Bătrân lângă Palatul Copiilor în perioada 2 – 9 martie. Fondurile strânse vor merge spre Daria, elevă al cărei caz a zguduit și a motivat întregul județ să doneze oricât de puțin, pentru a oferi o șansă la viață unui suflet nevinovat.
„Consiliul Școlar al Elevilor a mai acționat în trecut pentru Daria și continuă să desfășoare demersuri comunitare pentru colega noastră. E sfâșietor ce se întâmplă iar atât eu, cât și colegii mei din Biroul Executiv, le dorim multă putere Dariei și părinților ei. Prin acest proiect, ne propunem să ne atingem impactul necesar, să strângem cât mai mulți bani pentru a produce o adevărată diferență și să arătăm la rândul nostru că în ciuda obstacolelor, împreună putem fii schimbarea.”
Neacșa Alexandru, președintele Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul Național „Alexandru Lahovari”

„Primăvara e despre noi începuturi, iar asta este ceea ce ne-am dorit și noi să îi oferim Dariei, șansa unui nou început. E fascinant cum tinerii din Râmnicu Vâlcea s-au mobilizat pentru Daria în ultimele luni, numeroase fiind parteneriatele care s-au făcut în acest sens. Târgul Caritabil de Mărțișoare este mai mult decât un proiect prin care se donează banii strânși din vânzări, este un proiect care are ca scop atragerea atenției vâlcenilor, un proiect prin care vrem să arătăm că ,,unde-s mulți, puterea crește”, un proiect ce vrea să demonstreze că tinerii pot și reușesc” – Bălașa Romina , președintele Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”

„Noi, Impact Hope 4 Life, am fost impresionați de cazul Dariei și împreună cu partenerii noștri ne-am dorit sa organizăm o strângere de fonduri. Clubul nostru se axează pe proiecte caritabile, de aceea voluntarii noștri au fost motivați sa confecționeze cât mai multe materiale. Toți suntem atașați de caz și suntem încrezători că și în rândul oamenilor va  apărea această empatie. Situația ei medicala ne-a marcat și mai mult datorita vârstei Dariei, ea fiind o eleva la fel ca și noi. În acest moment ea are nevoie de ajutorul tuturor, de aceea fiecare mărțișor cumpărat va reprezenta un pas înainte spre operație” – Jibu Raluca, lider junior în cadrul IMPACT HOPE4LIFE

Inițiativa noastră deja a mobilizat elevi, profesori și părinți de pretutindeni, dornici să fie partea din schimbarea pe care o promovăm zilnic. Consiilile Școlare ale Elevilor din Colegiile Naționale „Alexandru Lahovari”, „Matei Basarab” și Clubul de Voluntariat IMPACT Hope4Life își vor continua activitatea în viitor cu mai multe proiecte și demersuri contribuind astfel la buna formare, educație și dezvoltare a tuturor colegilor noștri.

Pentru mai multe detalii:
+40769 166 678, Neacșa Alexandru, președinte C.Ș.E. C.N. „Alexandru Lahovari”
+40745 323 336, Jibu Raluca, lider junior IMPACT HOPE4LIFE
+40763 715 979, Bălașa Romina, președinte C.Ș.E. C.N.I. „Matei Basarab”




Tânărul Ștefan, voluntar al Asociației Mămici din Vâlcea are nevoie de noi!

„În urmă cu 3 zile a avut un accident grav de motocicletă, în prezent este la terapie intensivă, are mâna stângă ruptă în mai multe locuri, tibia ruptă, degetul mare de la mâna dreaptă rupt, două coaste rupte care i-au înțepat pleura.

O să fie supus mai multor intervenții chirurgicale și are nevoie de sânge. Vă rugăm, în măsura în care puteți să-l ajutăm, nu contează grupa de sânge, trebuie să se specifice doar numele IANA ȘTEFAN VALENTIN, SPITALUL FLOREASCA.

Anul trecut el a donat sânge in campania noastră, acum el are nevoie de el”

– Asociația Mămici din Vâlcea




Cum rulezi tigara perfecta cu tutun de rulat Mac Baren?

Ai decis sa faci tranzitia de la tigaretele la pachet la tigarile din tutun de rulat. O decizie foarte buna din punctul nostru de vedere, chiar din multiple considerente, printre care principalele ar fi cele financiare si cele legate de aroma si consistenta. Dar sa trecem la subiectul discutiei: cum rulezi o tigara cu tutun de rulat?

Pasi pentru rularea unei tigari cu tutun Mac Baren

  1. Pregateste-ti cele necesare rularii tigarii

In primul rand, pregateste-ti toate materialele pentru rularea tigarii, foitei si tutunului. Una dintre placerile folosirii tutunului de rulat este aceea de a-ti crea singur propria tigara. Chiar si asa, pentru multe persoane poate fi o procedura destul de complicata. Daca nu simti ca acest lucru manual nu ti se potriveste, te sfatuim sa investesti intr-un aparat de rulat tigari din tutun Mac Baren.

  • Pregateste filtrul

Ramane la latitudinea ta daca vrei sa folosesti sau nu filtru, insa noi te sfatuim sa o faci, pentru ca va mai filtra din particulele nocive pe care orice tip de tutun le contine, chiar si tutunul de rulat.

  • Plaseaza filtrul si umple tigara cu tutun Mac Baren

Scoate foita din pachet si aseaz-o pe o suprafata plata cu adezivul indreptat in sus, pe latura superioara. Aseza cantitatea de tutun Mac Baren pe care iti doresti sa o folosesti pt tigara in centrul acesteia, iar in capat aseaza filtrul. Apropie capatul de jos de latura foitei si incepe sa rulezi tigara pentru a curprinde cat mai bine tutunul de rulat

  • Rularea tigarii

Ia hartia de rulat cu totul in sus cu ambele maini, fiecare capat intre degetul mare si degetul mijlociu, aseaza degetele intre faldurile hartiei rulante, ținandu-le deschise. Gliseaza degetele spre mijlocul tigarii, facand o miscare de rulare.

Cand ai ajuns la mijlocul tigarii, gliseaza spre capete si continua miscarile de rulare a tigarii.

Continua procedura pana cand se contureaza tigara cu tutun de rulat.

Roteste acum hartia in jurul intregului corp strans

  • Umezeste tigara

Acum vei intelege de ce ti-am recomandat sa mentii banda adeziva in partea de sus a tigarii. Roteste tigara pana cand marginea de hartie cu banda adeziva devine mai mica.

Linge portiunea marcata cu adeziv sau pur si simplu umezeste-o cu niste apa, apoi ruleaz-o pentru sigilarea tigarii cu tutun de rulat

Sfat: daca ai de gand sa iti faci tigari pentru mai mmulte zile, nu uda cu saliva foita țigaretei.

  • Finiseaza tigara

Mai impinge usor filtrul in interior, taie excesul de hartie la capatul deschis folosindu-te de degetul mare si degetul aratator, inchide ferm capatul, apoi rasuceste-l pana cand nu mai exista riscul sa cada din tutunul de rulat.

Daca nu te-ai lamurit din cuvinte destul cum sa rulezi o tigara cu tutun de rulat, exista o multime de video-uri pe youtube, insa ceea ce trebuie sa retii pentru ca o tigara RYO (roll your own) sa iasa foarte bine este ca tutunul sa fie de calitate foarte buna. Din acest motiv iti recomandam sa incerci si tutun Mac Baren, intrucat fumatorii inraiti sustin ca este cel mai bun de pe piata.

Daca esti indecis in alegerea unui produs, consilierii din magazinele El Unico te pot indruma in alegerea produsului potrivit pentru tine.




Peste 100.000 lei oferiți de Arhiepiscopia Râmnicu în sprijinul refugiaților din Ucraina

Urmând îndemnului Sfântului Apostol Pavel care spune: „Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi, faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând! (Romani XII, 12-13)”, Arhiepiscopia Râmnicului se alătură eforturilor la nivel național de a oferi sprijin persoanelor refugiate care fug din calea războiului ce are loc în Ucraina.

În acest sens, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului, cu sprijinul protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor din cuprinsul eparhiei au demarat o acțiune filantropică la finalul căreia a fost oferită suma de 106 640 lei.

Prin platforma „Ajută cu bucurie”, Patriarhia Română și Federația Filantropia încearcă să ofere o mână de ajutor persoanelor afectate de conflictul dintre Rusia şi Ucraina.




Iată cum poți preveni incendiile cauzate de coșul de fum

În timpul sezonului rece, majoritatea incendiilor au în spate o cauză comună: coșul de fum. Folosirea incorectă a soluțiilor de încălzire pe bază de combustibil solid duce la aceste probleme care uneori au un final tragic. Cu toate acestea, incendiile cauzate de coșul de evacuare a fumului pot fi ușor evitate având în vedere câteva sfaturi foarte practice dar mai ales simple.

Aceste sfaturi îți vor fi prezentate și ție în rândurile următoare. Iată cum poți preveni incendiile cauzate de coșul de fum:

Folosește un coș de fum de calitate

Poate că ai investit mult pentru a cumpăra o centrala pe lemne si carbuni performantă și durabilă, însă asta nu înseamnă că ar trebui să faci rabat de calitate atunci când alegi coșul de fum.

Nu puțini sunt instalatorii care spun despre coșul de fum că reprezintă una dintre cele mai importante piese ale sistemului de încălzire. Drept urmare, nu ar trebui să folosești chiar orice coș pentru evacuarea fumului.

Pune calitatea pe primul loc și alege un coș de fum de calitate cât mai bună, realizat dintr-un material ce previne formarea condensului sau a coroziunii, asigurând totodată un bun tiraj.

Mai mult decât atât, instalarea coșului de fum ar trebui realizată de către o persoană pricepută în domeniul instalațiilor.

În acest sens, îți recomandăm să ai în vedere fie coșurile de fum realizate din inox, sau fie hornurile ceramice zidite. Alegând una dintre aceste două variante, șansele de a producere a incendiilor scad în mod considerabil.

Curăță frecvent coșul de fum

Curățarea coșului de fum este o activitate ce ar trebui realizată periodic de către o echipă de persoane specializate. Această curățare a coșului de fum ar trebui făcută de cel puțin două ori în fiecare an, atât la începutul sezonului rece cât și la finalul sezonului de încălzire.

Cel mai adesea, incendiile ce pornesc de la coșul de evacuare a fumului reprezintă o consecință a neverificării și curățării acestuia, înfundându-se astfel cu funingine și alte reziduuri.

Blocajele și fisurile din coșul de fum pot apărea atunci când te aștepți mai puțin, în timp ce depunerile vor duce în mod automat la autoaprinderea coșului dar și la un randament mai prost al centralei, motiv pentru care ar trebui să verici cât mai des coșul de evacuare a fumului.

Nu uita de sistemul de încălzire!

Nu doar coșul de fum necesită lucrări de mentenanță regulate, ci și sistemul tău de încălzire pe bază de combustibil ar trebui verificat măcar la începutul sezonului rece de către un specialist. În timpul verificării sistemului de încălzire se va urmări atent modul de funcționare al centralei pe lemne și totodată poate implica o curățare atentă a focarului dar și a componentelor care prezintă depuneri.

În acest sens, alegerea unei centrale pe lemne ușor de curățat poate reprezenta un atu important. Simplitatea de întreținere este unul dintre numeroasele avantaje ale centralelor pe lemne Stropuva, iar atât timp cât sunt conectate la un coș de evacuare corect construit dar și de calitate, fără dar sau poate incendiile vor fi prevenite cu succes.

Nu-ți asuma riscuri inutile! Pune în practică sfaturile din acest articol pentru a nu regreta mai târziu.




Gazele naturale la Slătioara pot deveni realitate

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a publicat, zilele trecute, lista proiectelor eligibile pentru finanţare din FDI. Printre cele care au primit aviz favorabil se numără şi proiectul primarului Sorin Romcescu, din Slătioara, care vizează ”Modernizarea drumurilor de interes local”. Valoarea investiţiei se ridică la peste două milioane de euro. Cu aceste fonduri, ar urma să fie asfaltate 21 de drumuri din localitate, respectiv: Ghiorghiţă, Cumpene Văi şi Angelescu (din satul Slatioara), Islazului, Chivu-Drăgulescu Prelungire (din satul Coasta Cerbului), Preot Mihăilescu (din Rugetu), Rogovenilor, Tomeştilor, Ciolofan, Stroescu, Spre Preda, Prunestilor, Angheluţă, Muscalilor, Stăncioi, Florescu, Pătroi, Mogoşenilor, Todeci, Luculescu şi Răducanu, toate din satul Milostea.
Tot astfel, pe lista proiectelor eligibile pentru finanţare din FDI se mai află şi ”Înfiinţarea sistemului de gaze naturale în localităţile Horezu, Frânceşti, Tomşani, Pietrari, Măldăreşti, Vaideeni şi Slătioara”, investiţie estimată la o valoare de aproximativ 38 de milioane de euro.




VEZI AICI câte locuri de cazare există în Vâlcea pentru refugiații din Ucraina

VEZI AICI câte locuri de cazare există în Vâlcea pentru refugiații din Ucraina Instituția Prefectului Vâlcea a solicitat către primăriile din județ situația cu spațiile disponibile de cazare pentru refugiații din Ucraina, care ar putea veni la noi în județ. ”Am solicitat Unităților Administrativ Teritoriale din județ o inventariere a spațiilor pe care le-ar avea disponibile pentru a caza refugiați în caz de nevoie. Datele se actualizează și centralizează de la oră la oră. În prezent, avem transmisă situația din 62 de localități. 22 dintre acestea ne-au comunicat că nu dispun deocamdată de spații. Vreau să subliniez un lucru. Autoritățile locale, dar și cetățenii au toată disponibilitatea de a ajuta persoanele care părăsesc zona de conflict”, susține prefectul Mihai Oprea. Municipiul Râmnicu Vâlcea dispune de 42 spații de cazare la Căminul Fostului Liceu Oltchim. Consiliul Județean Vâlcea aidentificat locuri de cazare la Complexul din Nord al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, unde sunt disponibile patru garsoniere de 2 paturi, 4 dormitoare de 1 pat și o infirmerie cu 2 paturi. Consiloul Județean Vâlcea dispune de 8 locuri de cazare la Biblioteca Județeană în 2 apartamente și de 5 camere la Culele de la Măldărești. La Călimănești, la Internatul Liceului Tehonologic de Turism sunt disponibile 110 locuri. Primăria din Berbești are disponibile 27 de locuri, la Căminul Internat al Liceului Preda Buzescu. Este vorba despre 20 camere de 4 persoane, dintre care 13 dotate cu masă cu două scaune și dulap, 19 paturi de 1 persoană și 4 paturi de 2 persoane. La Lungești, există 20 de locuri la Sala de Sport care are grupuri sanitare și utilități, autoritățile de acolo anunțându-ne că sala ar putea fi dotată cu paturi, iar la Măciuca, dispensarul public ar putea adăposti 3 familii cu copiii, între 6 și 8 persoane. Primăria Muereasca a transmis că există 6 locuri la Baza Sportivă pentru 2 adulți și 4 copiii, iar Primăria Prundeni dispune de 15 locuri la Sala de Sport. Mai există disponibilitate pentru 5 locuri la Centrul Local de Asistență Socială Alunu, 8 la Centrul Social Budești; 10 la Grădinița Bogdănești din Bujoreni, 10 la Căminul Cultural din Cernișoara, 5 la Costești dintre care 4 la Baza Sportivă și un loc la Dispensarul Medical, 10 la Căminul Cultural din Tomșani, 10 locuri la Centrul de Îngrijire de zi pentru copii aflați în situații de risc de la Vlădești, 10 locuri la Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale din Sutești, 4 locuri la dispensarul uman din Păușești Măglași. Primăria Drăgoești și-a arătat disponibilitatea de a caza 5 persoane într-o fostă grădiniță. Galicea are 38 de spații la școală, La Golești – 100 de spații disponibile la cele 2 cămine culturale din localitate. 9 locuri sunt disponibile la Căminul Cultural din Laloșu, 5 la fosta școală primară din Lăpușata. Primăria Copăceni a transmis că are disponibile 300 de locuri neamenajate, dar locațiile (Căminul Cultural și Școala cu clasele I-VIII) dispun de toate utilitățile. Autotitățile locale din comuna Nicolae Bălcescu au transmis disponibilitatea pentru 180 de locuri de cazare, în două locații (școală) care dispun de energie electrică, termică și apă curentă. La Păușești – Măglași ar mai fi disponbilie 10 locuri la atelierul școlii, dar nu există mobilierul și cazarmamentul necesar, spațiile fiind comune. De asemenea, la Șirineasa există disponibile 20 de locuri, la școală, dar încăperile nu dispun de mobilier. Unitățile administrativ teritoriale din: Băile Govora, Băbeni, Diculești, Fârtățești, Făurești, Ghioroiu, Grădiștea, Gușoieni, Lăcusteni, Ladești, Mihăești, Milcoiu, Mitrofani, Olanu, Perișani, Roești, Roșiile, Stoilești, Stroești, Ștefănești, Tetoiu și Vaideeni au menționat că nu dispun de spații de cazare pentru refugiați.

Instituția Prefectului Vâlcea a solicitat către primăriile din județ situația cu spațiile disponibile de cazare pentru refugiații din Ucraina, care ar putea veni la noi în județ.

”Am solicitat Unităților Administrativ Teritoriale din județ o inventariere a spațiilor pe care le-ar avea disponibile pentru a caza refugiați în caz de nevoie.

Datele se actualizează și centralizează de la oră la oră. În prezent, avem transmisă situația din 62 de localități. 22 dintre acestea ne-au comunicat că nu dispun deocamdată de spații.

Vreau să subliniez un lucru. Autoritățile locale, dar și cetățenii au toată disponibilitatea de a ajuta persoanele care părăsesc zona de conflict”, susține prefectul Mihai Oprea.

Municipiul Râmnicu Vâlcea dispune de 42 spații de cazare la Căminul Fostului Liceu Oltchim. Consiliul Județean Vâlcea aidentificat locuri de cazare la  Complexul din Nord al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, unde sunt disponibile patru garsoniere de 2 paturi, 4 dormitoare de 1 pat și o infirmerie cu 2 paturi. Consiloul Județean Vâlcea dispune de 8 locuri de cazare la Biblioteca Județeană în 2 apartamente și de 5 camere la Culele de la Măldărești.

La Călimănești, la Internatul Liceului Tehonologic de Turism sunt disponibile 110 locuri.

Primăria din Berbești are disponibile 27 de locuri, la Căminul Internat al Liceului Preda Buzescu. Este vorba despre 20 camere de 4 persoane, dintre care 13 dotate cu masă cu două scaune și dulap, 19 paturi de 1 persoană și 4 paturi de 2 persoane.

La Lungești, există 20 de locuri la Sala de Sport care are grupuri sanitare și utilități, autoritățile de acolo anunțându-ne că sala ar putea fi dotată cu paturi, iar la Măciuca, dispensarul public ar putea adăposti 3 familii cu copiii, între 6 și 8 persoane.

Primăria Muereasca a transmis că există 6 locuri la Baza Sportivă pentru 2 adulți și 4 copiii, iar Primăria Prundeni dispune de 15 locuri la Sala de Sport.

Mai există disponibilitate pentru 5 locuri la Centrul Local de Asistență Socială Alunu, 8 la Centrul Social Budești; 10 la Grădinița Bogdănești din Bujoreni, 10 la Căminul Cultural din Cernișoara, 5 la Costești dintre care 4 la Baza Sportivă și un loc la Dispensarul Medical, 10 la Căminul Cultural din Tomșani, 10 locuri la Centrul de Îngrijire de zi pentru copii aflați în situații de risc de la Vlădești, 10 locuri la Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale din Sutești, 4 locuri la dispensarul uman din Păușești Măglași.

Primăria Drăgoești și-a arătat disponibilitatea de a caza 5 persoane într-o fostă grădiniță. Galicea are 38 de spații la școală, La Golești – 100 de spații disponibile la cele 2 cămine culturale din localitate.

9 locuri sunt disponibile la Căminul Cultural din Laloșu, 5 la fosta școală primară din Lăpușata.

Primăria Copăceni a transmis că are disponibile 300 de locuri neamenajate, dar locațiile (Căminul Cultural și Școala cu clasele I-VIII) dispun de toate utilitățile.

Autotitățile locale din comuna Nicolae Bălcescu au transmis disponibilitatea pentru 180 de locuri de cazare, în două locații (școală) care dispun de energie electrică, termică și apă curentă.

La Păușești – Măglași ar mai fi disponbilie 10 locuri la atelierul școlii, dar nu există mobilierul și cazarmamentul necesar, spațiile fiind comune.

De asemenea, la Șirineasa există disponibile 20 de locuri, la școală, dar încăperile nu dispun de mobilier.

Unitățile administrativ teritoriale din: Băile Govora, Băbeni, Diculești, Fârtățești, Făurești, Ghioroiu, Grădiștea, Gușoieni, Lăcusteni, Ladești, Mihăești, Milcoiu, Mitrofani, Olanu, Perișani, Roești, Roșiile, Stoilești, Stroești, Ștefănești, Tetoiu  și Vaideeni au menționat că nu dispun de spații de cazare pentru refugiați.




SĂ FIM OAMENI! Victor, un bebeluș de 11 luni, are mare nevoie de noi!

Victor, un băiețel cu părinți vâlceni, care nici nu a împlinit un anișor are nevoie de sprijinul nostru. În urmă cu puțin timp, medicii i-au pus un diagnostic greu: SMA (amiotrofie musculară spinală). Din păcate, în România, tratamentul pentru această afecțiune este extrem de costisitor, 2.1 milioane de euro, plus costul multor altor terapii de care copilul are nevoie. Părinții fac un apel către toți cei care pot și vor să-l ajute pe Victor.
Victor, un băiețel de 11 luni, a fost diagnosticat în urmă cu puțin timp cu SMA (amiotrofie musculară spinală), o boală genetică rară care atacă celulele nervoase responsabile de mișcările voluntare. Astfel, pe măsura ce acești neuroni sunt distruși, Victor își pierde capacitatea de a face mișcări simple pe care orice copil de vârsta lui le poate face cu ușurință. Vestea a venit ca un fulger pentru părinți care acum fac tot ce le stă în putință pentru ca Victor să fie bine. Nu pot însă singuri, pentru că tratamentul pentru această boală este extrem de costisitor în România.
„Din păcate, tratamentul pentru această afecțiune este unul dintre cele mai costisitoare din lume si anume 2.1 milioane€, la care se adaugă terapii zilnice (fizioterapie, vojta, hidroterapie, logopedie, terapie ocupațională) și plus scaune speciale de poziționare, verticalizator, premergator, orteze, vizite medicale în alte țări, etc. Pare crunt ca viața unui copil să depindă de o sumă de bani, însă da, pentru noi și restul părinților de copii cu SMA viața are un preț, unul colosal pe care sperăm să îl obținem cu ajutorul vostru”, au scris părinții pe o pagină de socializare special
creată pentru Victor.
Tratamentul se poate face doar până la vârsta de 2 ani și acesta este motivul pentru care acești oameni au nevoie de bani cât mai repede posibil.
Cei care pot și doresc să ajute în acest caz o pot face folosind datele de mai jos.
Titular: ADELINA DINESCU
IBAN: RO80RZBR0000060021411897
Valuta: Lei
Nume banca: Raiffeisen Bank
Cod Swift banca: RZBRROBU

Titular: IOAN DINESCU
IBAN: RO82RZBR0000060017856132
Valuta: Lei
Nume banca: Raiffeisen Bank

Cod Swift banca: RZBRROBU
https://www.paypal.me/togetherforvictor
Revolut
0746169534 Dinescu Adelina
0752364020 Dinescu Ioan Valentin
Facebook: TogetherforVictor




FOTO: O familie din Slătioara este evacuată de autorități! Un POD s-a rupt din cauza alunecărilor de teren

Instituția Prefectului Județului Vâlcea, informează asupra situației existente în localitatea Slătioara, în zona drumului comunal DC 137 km 1+000, ce face legătura cu localitatea Vaideeni, acolo unde, excesul de umiditate înregistrat în ultima perioadă (precipitaţii abundente şi ulterior topirea stratului consistent de zăpadă), a condus la producerea unei alunecări de teren în satul Coasta Corbului, ce a avut ca efecte:
● prăbuşirea platformei drumului comunal DC 137, km 1+000, Slătioara – Coasta Corbului – Vaideeni, pe o lungime de cca. 50 – 60 ml, cu întreruperea circulaţiei auto spre un număr de 50 de gospodării (cca. 150 de persoane);
● avarierea gravă a structurii de rezistenţă a unei locuinţe (familie compusă din 2 persoane, mamă şi fiu, cu vârste de 85 ani, respectiv 63 ani), imobilul respectiv nemaiprezentând siguranţă în exploatare.
Comisia constituită prin Ordinul Prefectului nr.107/2019 din specialişti din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, în urma evaluării fenomenului la faţa locului în data de 31.01.2019, a propus ca măsură de protecţie evacuarea familiei şi a bunurilor deţinute de aceasta, măsură ce va fi analizată în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Slătioara, convocată pentru ora 12.00.
Totodată, a fost identificat şi un spaţiu pentru cazarea temporară a familiei afectate, respectiv fostul sediu al Poştei Milostea, spaţiu în care sunt asigurate utilităţile necesare (apă, energie electrică, căldură).
Pentru reluarea accesului auto în zona respectivă şi restabilirea legăturii între comunele Slătioara şi Vaideeni, autoritatea locală, sub coordonarea primarului localității, intervine la această ora cu utilaje terasiere pentru realizarea unei variante provizorii alternative.
Perimetrul alunecat va rămâne în monitorizarea comitetelor judeţean/local pentru situaţii de urgenţă, urmând a fi dispuse măsuri în funcţie de evoluţia fenomenului de alunecare.




Vâlceanca Sonia Iorga, finalistă la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială

În luna martie a fiecărui an Colegiul Național al Asistenților Sociali din România sărbătorește „Zilele Asistenţei Sociale” prin organizarea de evenimente care urmăresc să celebreze realizările asistenților sociali și să promoveze rolul asistentului social în rândul comunității în vederea transmiterii unui mesaj comun la nivel internațional cu privire la conștientizarea contribuțiilor din domeniul social și nevoia acțiunilor ulterioare.

Tema aleasă de Federația Internațională a Asistenților Sociali (IFSW) pentru anul 2022 este Construirea, împreună, a unei noi lumi eco-sociale: o lume care nu lasă pe nimeni fără suport şi coincide cu tema summitului pentru oameni iniţiat de Institutul de Cercetare al Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Socială (UNRISD) şi Federația Internațională a Asistenților Sociali (IFSW) ce va avea loc în perioaa 29 iunie – 2 iulie 2022. Tema de anul acesta prezintă o viziune și un plan de acțiune pentru a crea noi valori globale, politici și practici care să dezvolte încrederea, securitatea și încrederea tuturor oamenilor cât și sustenabilitatea planetei.

Ziua Mondială a Asistenței Sociale 2022 va fi o oportunitate importantă pentru profesia de asistent social de a angaja toate rețelele de asistență socială cu comunitatea în care lucrează pentru a contribui la valorile și principiile care permit tuturor oamenilor să li se respecte demnitatea printr-un viitor comun.

În data de 15 martie 2022 va avea loc şi ediţia a VIII-a a Galei Naționale a Excelenţei în Asistenţă Socială, care vine cu noutăţi în ceea ce priveşte nominalizările şi premiile ce vor fi acordate astfel:
 Asistentul social al perioadei 2020 – 2021.
 Asistenţi sociali ai perioadei 2020 – 2021.
 Personalităţi care s-au remarcat în perioada 2020-2021.

Sonia-Elena Iorga a fost nominalizată de către Sucursala Teritorială Vâlcea a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România la categoria „Asistenţi Sociali ai perioadei 2020-2021” şi se află între finalişti.

Absolventă a Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia – Facultatea de Asistenţă Socială, a activat în perioada 1999-2005 la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Dumbrăveni, judeţul Sibiu, iar din anul 2005 şi până în prezent îşi desfăşoară activitatea în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Asistent social cu o vastă experienţă în domeniul sănătăţii, Sonia este de cele mai multe ori un liant între pacient şi mediul său familial, între pacient şi comunitatea din care acesta face parte. Din anul 2018 este membru în conducerea Sucursalei Teritoriale Vâlcea a CNASR, pentru că îşi doreşte să contribuie la dezvoltarea acesteia şi să se implice în promovarea intereselor asistenţilor sociali.

În calitate de preşedinte al Asociaţiei „COPII FĂRĂ COPILĂRIE DIN JUDEŢUL VÂLCEA” urmăreşte respectarea şi promovarea drepturilor copiilor şi asigurarea nevoilor primare şi secundare ale celor care provin din familii aflate în situaţii de risc. Apreciată drept un profesionist care acţionează cu onestitate şi responsabilitate faţă de beneficiari, instituţii şi societate, care conştientizează profund situaţia şi problemele pe care le are de soluţionat, pe Sonia o descriu cel mai bine atitudinea pozitivă faţă de oameni, optimismul, energia fizică şi psihică. Convingerea sa este că „Pentru a fi asistent social, trebuie să porţi în suflet profesia de asistent social, pentru că <<nimic nu poţi face fără suflet>>”.