Acasă Arhiva Vom cunoaște constructorul Centrului de Expoziții că limănești

Vom cunoaște constructorul Centrului de Expoziții că limănești

Valoarea totalăa proiectului este de peste 8 milioane de euro, iar lucrările de construcție vor începe în cursul lunii octombrie 2007

Pe la începutul lunii iunie, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicat un nou anunț de participare privind relansarea lucrărilor de execuție la Centrul de Convenții și Expoziții Nord Oltenia. Ofertanții trebuie săconstituie o garanție pentru participare sub forma unei scrisori de garanție bancarăpentru suma de 100.000 de euro, săaibăcifrăde afaceri pe ultimii 3 ani de minim 10 milioane euro și acces la o linie de credit dedicatăde 1,6 milioane euro. Vizita în teren a potențialilor ofertanți a avut loc deja la începutul lunii iulie, iar termenul limităpentru depunerea și deschiderea ofertelor este 30 iulie 2007. Valoarea totalăa proiectului este de peste 8 milioane de euro, iar lucrările de construcție vor începe în cursul lunii octombrie 2007. Am scris pe larg despre acest proiect inclus în Programul Phare 2004 – 2006, în special despre motivele și cauzele care au dus la amânarea licitațiilor cu aproape un an Față de termenul inițial prevăzut în proiect. Mai existăo șansăca Vâlcea săbeneficieze de cele 8 milioane euro, După ce acum câteva luni exista pericolul pierderii banilor pentru cele două obiective incluse în Programul Phare 2004 – 2006.

Centrul de Convenții și Expoziții Nord Oltenia de la Seaca va avea o supraFață de aproximativ 5 hectare. La mijlocul anului trecut, s-a finalizat proiectul tehnic de execuție, proiect ce a fost realizat în colaborare cu Universitatea de ArhitecturăIon Mincu din București. Centrul va cuprinde un pavilion expozițional central, cu o supraFață de 6.471 de metri pătrați, o platformă expoziționalăîn aer liber, în supraFață de 2.250 de metri pătrați, adiacentăpavilionului expozițional, patru pavilioane expoziționale modulare în supraFață de 5.520 de metri pătrați. Vor mai fi incluse șase spații pentru expoziții și meșteșuguri populare, spații verzi, depozite și servicii. Complexul va mai cuprinde o salăde conferințe și congrese cu o capacitate de 2.500 de locuri. Centrul Expozițional de la Seaca – că limănești a fost un proiect ce s-a clasat pe locul I în zona Olteniei la licitația organizatăde Agenția Regionalăde Dezvoltare Sud Vest în cursul anului 2005.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.