1

Valcenii care au nevoie de dializa nu vor mai fi transportati de ambulanta

    ” Fonduri insuficiente ” „Ambulanța nu poate suporta aceste cheltuieli din bugetul propriu și de aceea suntem nevoiți săsistăm transporturile pacienților”- a declarat directorul Ambulanței Vâlcea, Alexandru Maiorescu

 

      Serviciile pe care Ambulanța Vâlcea le efectueazăsunt de două feluri: transportul medicalizat cu posibilitatea acordării de asistențămedicalăcalificatăși transportul nemedicalizat pentru pacienții care au nevoie de dializă. Dacă pentru primul serviciu, Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea plătește integral, pentru cel de-al doilea, începând de anul acesta, plățile vor fi sistate, Spitalul Județean Vâlcea fiind acela care deconteazăserviciile respective. Directorul Serviciului de AmbulanțăVâlcea, Alexandru Maiorescu a fost nevoit ca săsuspende transportul nemedicalizat pentru pacienții care au nevoie de dializă. Asta pentru că , SJ Vâlcea este în imposibilitatea de a se achita de această sarcină. „Dializele nu se mai plătesc la CAS Vâlcea, ci spitalul le va plăti de acum încolo. însă , Spitalul Județean este în imposibilitate de a plăti transportul făcut de noi, fondurile fiind focalizate pe dializa propriu-zisă. Ambulanța nu poate suporta aceste cheltuieli din bugetul propriu și de aceea suntem nevoiți săsistăm transporturile pacienților”– ne-a declarat Alexandru Maiorescu. Acesta mai spune că numărul persoanelor pe care le transportălunar ambulanța sunt în jur de 1.200, iar situația ar avea rezolvare numai prin suplimentarea fondurilor. De asemenea, o altăproblemăa Serviciului de AmbulanțăVâlcea este parcul auto, care nu este pe măsura diferitelor nevoi specifice. „Datorităparcului care este super uzat și necorespunzător pentru desfășurarea unei activități de genul transportului pentru dializă, directorul ambulanței nu poate săprogrameze o mașinăsimplăși e nevoităsătrimitămașini specializate. Și acest lucru este în măsurăsăridice costurile acestui serviciu de ambulanță”– ne-a declarat purtătorul de cuvânt al CAS Vâlcea, Dorel Constantinescu.

Claudia STANCIU