Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Singuri pe strada

             ” Mergi pe stradă. Privești în jur. Ești în centrul orașului. Aici, e frumos, e liniște, oamenii se plimbă, iar vara trece încet Ajungi în piața din centrul Râmnicului Imaginează-ți asta, cititorule, doar atât îți cer și totul se schimbă.  Apare negrul, urâtul. În jurul tău vezi cerșetori. De fiecare dată când îi observ, mă întreb cum de au ajuns așa, de ce? Care le este soarta și de ce cerșesc  

 

           Sâmbătă, 23 septembrie 2006, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică împreună cu Poliția de Proximitate, Poliția Comunitară și Jandarmeria Vâlcea au avut misiunea de a identifica cerșetorii din oraș și de a-i trimite acasă pe cei care nu sunt din municipiul Rm.Vâlcea. Am avut ocazia să văd în stradă copii obligați de condițiile grele de viață să cerșească . Înainte  ca polițiștii și jandarmii să își înceapă munca ce, pentru ei, a devenit rutină, la sediul Poliției Municipiului a avut loc reunirea și au fost formate echipele care au patrulat prin oraș. Din dispoziția șefului acțiunii, am făcut parte din echipa care a „strecurat” și verificat cartierul Ostroveni. La ora 17.15 am ajuns cu o dubă a Jandarmeriei, în zona Cina a cartierului. Aici, în apropierea că ii ferate, au fost găsiți doi copii cerșetori, de 10 și, respectiv, 12 ani. Cei doi, în fapt, rude, Florin C. și Alexandru C., sunt din satul Slăvitești/Șirineasa. L-am întrebat pe Alexandru ce caută în Râmnic, gândindu-mă că poate părinții lui sunt îngrijorați pentru el. Răspunsul copilului mi-a dat de gândit. „De ce să stau acasă? Aici am ajuns cu trenul de 14.30, am venit la că pătat. Acasă nu are nimeni grijă de mine. Mama a murit, iar tata e un bețiv. Decât să mor de foame sau să fur, mai bine cerșesc.„  Când au fost identificați, micuții cerșetori ardeau cartoane pentru a se încă lzi. Erau plouați și tremurau de frig. Pentru prima dată în viața lor au fost prinși de polițiști la cerșit, pe stradă. Unul dintre ei, cel mai mic, afectat de situația în care se află, avea lacrimi în ochi. La doar câteva sute de metri de locul unde i-au găsit pe copiii din Slăvitești, polițiștii și jandarmii au găsit-o, în aceeași situație, pe Mihaela Roxana M., de 26 ani. Aceasta cerșește de foarte mult timp. Pentru râmnicenii care trec prin zona podului Vinerii Mari, Roxana M. este de-a „casei”. Toți o cunosc După cântecelul ei: „Îmi dați sau nu îmi dați Am înțeles că nu aveți”, atunci când nimeni nu îi oferă un bănuț. Dar când vreun milostiv îi oferă o sumă oricât de mică , Roxana le transmite pe fond muzical: „Vă mulțumesc  că mi-ați dat, să aveți noroc și sănătate.” Polițiștii mi-au povestit că Roxana are un prieten de ceva timp și că este din că limănești. Am întrebat-o de ce nu stă la ea acasă? Răspunsul nu s-a lăsat prea mult așteptat: „Îmi place viața de stradă. Așa îmi fac rost de banii pentru o pâine și chiar mai mult.”

           La câteva minute am pornit înspre zona Hermes. Aici, încă doi copii din Slăvitești. Imediat ce i-au văzut pe polițiștii, au rupt-o la fugă. Unul dintre ei, mai rapid, a reușit să scape, iar „tovarășa” lui Felicia M. a ajuns în duba polițiștilor ce le-a fost gazdă câteva ore. La Casa Tineretului, jandarmii și polițiștii au intrat în Cafe Internet-ul de la parterul clădirii. Aici, cunoscuți vechi. Cinci puștani de 14 ani, de la centrele de plasament Nr. 4 și Nr.5. Adolescenții nu își făceau probleme, îi cunoșteau, deja, pe polițiști și știau procedura. Ba chiar, s-au urcat cuminți în dubă și s-au luat pozați ca niște „vedete”. „Așa, îndrăzniți să ne faceți poze, să ne vadă lumea. Da Î, parcă nu aveți voie, că suntem minori. Așa era înainte. S-a schimbat, oare, legea?”. Duba a  pornit, la fel și noi, aflați în ea. Punctul de oprire a fost sediul Poliției Municipiului Rm.Vâlcea. Aici, copii de la cele două Centre de plasament au început să râdă de cerșetorii pe care i-am găsit în Ostroveni, cu adevărat înfometați. „Ia uitați-vă la ei Cum? Cer bani?   Dați-ne o mie de lei că ne e foame. Ha, ha, ha!”. Deranjați de tupeul copiilor de la Centrele de plasament, loc unde au, zilnic, masa asigurată, polițiștii i-au pus cu blândețe, totuși, la punct. Unul dintre polițiști, agentul pr. Șerban Nicușor  ne-a declarat: „Copii ăștia au condiții, spre deosebire de ceilalți care cerșesc. Îi păcă lesc pe educatorii de la centre instituționale. Le spun că se duc până la alimentară și pleacă hai-hui prin oraș. Se duc în special pe la Internet caffe-uri, ca să se joace„.

           Așa  cum este și procedura, polițiștii i-au chemat pe conducă torii centrelor să își ia acasă adolescenții, de la Poliție. Referentul Gabriel Teodorini, de la Centrul Nr. 4, a venit foarte supărat pe fugarii: „Sunteți niște inconștienți. Ar trebui să știți că eu nu sunt taxi, ca să vă iau mereu de aici. Nu ați cerut voie ca să ieșiți afară. Voi nu vă dați seama că acum, din cauza voastră, pe un etaj al clădirii au rămas 15 copii fără supraveghere și asta pentru că eu am venit După voi, la poliție, în loc să am grijă de ceilalți?„ După ce referentul a plecat, Ligia Popescu, supraveghetoare la Centrul Nr. 5, a venit și dumneaei După adolescenții plimbăreți. „Aceștia sunt de câteva zile la Centrul 5 și  îmi fac numai probleme. Am fost azi la școală și am aflat că nu se duc la ore. Nu știu ce să mai fac cu ei. Pleacă din centru fără să anunțe sau le spun celor de la poartă că se duc la alimentară, iar ei dispar ore întregi.” În ceea ce-i privește pe copiii străzi, polițiștii se confruntă cu mari probleme. Inimosul polițist Șerban Nicușor, interlocutorul nostru, a ținut să precizeze: „ Avem mari probleme cu cerșetorii, mai ales cu copii străzii. Cei de la centrele de plasament nu vor să îi primească , iar noi trebuie să le dăm drumul. Atunci când nimeni nu vrea să îi ia nici măcar pentru o noapte, apelăm la polițiștii din comunele de unde sunt copiii, ca să îi ducă acasă sau îi urcă m în tren sau autobuz, sperând că nu vor coborî în altă parte. Trist e că a doua zi îi găsim iarăși pe străzi și nu putem face nimic mai mult pentru ei.”

                                                                                         ” Cristina PÎRVU