Acasă Arhiva Se antreneaza cu mari maestri japonezi

Se antreneaza cu mari maestri japonezi

” În localitatea elvețiană Exincourt, karatistul vâlcean Liviu Bădescu

 

În perioada 13 15 octombrie, la Exincourt (localitatea situată la granița dintre Franța și Elveția) se va derula stagiul european de pregătire al Federației Internaționale de Arte Marțiale (IMAF). această organizației este condusă onorific Yasushiha Togugawa, șeful clanului Togugawa (care a dăinuit peste 300 de ani în istoria Japoniei). Yasushiha Togugawa este fiul cel mare al Shogunului Yoshinobu Togugaw, unul dintre cei mai mari conducă tori ai Japoniei. Conducă torul tehnic și organizatoric al IMAF este Shizuya Sato Hanshi (10 DAN Nihon Jujutsu, 9 DAN Judo).

La stagiul european de la Exincourt participă nume importante ale Artelor Marțiale din lume, printre care și vâlceanul Liviu Bădescu, președintele Federației Române de Karate și Aiki Goshin-Do. „Este o manifestare extrem de importantă în vederea promovării Budo-ului japonez. La Exincourt vor ține seminarii cei mai mari maeștri ai Artelor Marțiale. Mă bucur că am fost invitat la acest important eveniment”, ne-a declarat Bădescu. Disciplinele care vor fi abordate în cadrul acestui stagiu sunt Nihon Jujutsu, Karate-Do, Aikijitsu, Aikido, Iaido, Kendo, Kobudo. Printre participanții cu nume ce vor fi prezenți la Exincourt se numără:

– Ikuo Higuchi Hanshi 9 DAN Karate-Do, Kobudo Kyoshi 7 DAN

– Hidetoshi Iwasa Iaido Kioshi 8 DAN, Kendo Renshi 6 DAN

– Shingi Tsutsui Aikido Kyoshi 8 DAN, Iaido 7 DAN

– Hans Rauscher director IMAF Europa, Karate-Do 8 DAN Hanshi, Iaido Kyosi 7 DAN, Kobudo 7 DAN

  John Gage Nihon Jujutsu 6 DAN, Judo Renshi 4 DAN

Din România, la Exincourt vor fi prezenți Anica Florescu director de ramură, Liviu Bădescu director de ramură și Raluca Vlad. „Invitația primită de la cartierul general al IMAF pentru manifestarea din Elveția mă onorează și mă obligă să fiu bine pregătit, pentru că aici va fi pregătit Congresul mondial al IMAF, ce se va derula în perioada 2 12 aprilie la Tokyo. Și în 2001 am fost invitat în Japonia de maestrul Shizuya Sato, dar nu am putut merge deoarece m-am deplasat, în aceiași perioadă , într-un templu Shaolin din China”, a mai spus Liviu Bădescu.

În finalul discuției cu sensei Bădescu, l-am promovat la a ne detalia despre metoda Goshin-Do, o lege a vieții. „Prima lege a naturii este aceea a autoprotecției. Aceasta nu înseamnă că individul trebuie să-și apere propria viață cu prețul vieții altuia. Legea vieții acționează spre a menține și proteja acest dar dumnezeiesc și, la rândul tău, prin tot ceea ce faci, trebuie să fii în deplină armonie cu acest principiu și cu tot ceea ce te înconjoară. Acesta este secretul maeștrilor de karate și aiki goshin-do. Ei consideră că aproape tot ceea ce ni se întâmplă în viață reprezintă un act de inițiere în goshin-do, care reprezintă o metodă aflată la intersecția dintre formele corporale de luptă și cele psihice. Atunci când ești supus unei agresiuni riști să încalci principiul despre care vorbeam anterior. Ai următoarele posibilități de a te opune unui adversar : fie controlându-l, fie dominându-l, fie distrugându-l, acest ultim caz fiind cel mai regretabil. Prima posibilitate este cea mai evoluată și ea nu poate crea mari neplăceri agresorilor tăi, însă aplicarea ei necesită cunoștințe aprofundate despre luptă.

Prin control înțelegem reglarea intensității atacului lansat cu „kime”, astfel încât șocul produs punctelor vitale ale adversarului să nu-i cauzeze acestuia moartea. Pentru a te descurca precis într-o luptă reală și pentru a fi în acord cu principiul protejării vieții trebuie să-ți perfecționezi continuu capacitatea de control, atât a mișcă rilor proprii cât și capacitatea de percepere a atacurilor adverse. Trebuie să devii, de asemenea, capabil să conștientizezi eficacitatea loviturilor date, în cazul unei lupte reale sau, să recunoști eficiența potențială a loviturilor controlate ale adversarului (suficiența sau insuficiența forței etc.), în cazul unei lupte de antrenament. țineți  minte că , mai presus de controlul intensității loviturilor, metoda goshin-do presupune un accentuat control al situațiilor conflictuale. Acestea sunt cele care, stăpânite corespunzător, fac ca lupta să nu mai aibă loc”, a conchis Bădescu.

Narcis Stefan

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.