Acasă Arhiva Mircea Gutău va organiza Serbările Zăpezii

Mircea Gutău va organiza Serbările Zăpezii

Primarul Mircea Gutău are planuri mari în această iarnă, dacă ninsorile vor fi abundente în Râmnic. El intenționeazăsăorganizeze Serbărilor Zăpezii, ce vor avea loc la Malul Alb. Evenimentul, se pare, se va desfășura pe parcursul a două zile.. „Nu putem spune data cu exactitate când vom organiza acest eveniment. Asta pentru că sunt mai multe elemente de care trebuie săținem cont, printre care și vremea. Ceea ce pot săvăspun este că avem deja creionate o serie de manifestări. Printre acestea pot enumera concursuri distractive cu premii, concerte de muzică popularăși ușoară, tradiționalul foc de tabărăși mult vin fiert pentru participanți. Un alt segment al serbărilor de anul acesta va fi găzduit de patinoarul din Zăvoi, unde, de asemenea, vor fi organizate concursuri specifice, precum și o discotecă pe gheață. Data fixatăpentru eveniment, ca și programul final al acestuia vor fi anunțate din vreme râmnicenilor” – ne-a declarat edilul – șef al Râmnicului, Mircea Gutău.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.