Acasă Arhiva Intră în competițiile oficiale

Intră în competițiile oficiale

două echipe de la clubul privat de handbal HC Oltenia

În urmăcu doi ani, în Râmnic a luat ființăclubul privat de handbal HC Oltenia, la inițiativa unor oameni implicați în fenomenul handbalistic. Perioada de început a fost reprezentatăde preselecții, în urma că rora s-a strâns un grup de copii pasionați de acest sport, care doresc săurmeze o carieră. Conform spuselor lui Toma Pleșa, unul dintre „părinții” HC Oltenia, la club se pregătesc în total 70-80 de copii, cei mai mulți fiind născuți în anii 1994, 1995 și 1996. Având în vedere predilecția pentru handbalul feminin în Vâlcea, și la clubul amintit predominăgrupele de fete. De pregătirea acestora se ocupăantrenorii Aurelian Roșca, Ionel Gheorghe și Victorina Bora.

HC Oltenia va participa, din toamna acestui an, cu două echipe (una de fete, una de băieți) în Campionatele naționale, deocamdatădoar la nivelul juniorilor. „Am luat decizia de a înscrie aceste echipe în competiție pentru ca sportivii noștri săia o primălegăturăcu handbalul. E mai bine săparticipe într-un cadru organizat. însă e clar că primul sezon va fi unul de rodaj, nu sperăm la rezultate mari. Avem câteva talente care sigur vor convinge peste câțiva ani”, a declarat Pleșa.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.