Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

In farmacia Spitalului Judetean Valcea bate vantul

      ” Bolnavii vâlceni își cumpărămedicamentele ” lipsa acutăa medicamentelor esențiale folosite în serviciul de urgențăși nu numai se face simțitădin ce în ce mai tare ” Elena Văduva 72 de ani, din localitatea Lăcusteni spunea că a fost operatăde curând, însă nu se simțea bine pentru că nu a avut bani suficienți să-și cumpere toate medicamentele

 

        În majoritatea spitalelor din țară , pacienții care în mod normal ar trebui tratați gratuit spun că trebuie să-și cumpere medicamente și materiale sanitare pe propria cheltuială. Sunt și situații în care, cu toate că medicamentele pot fi asigurate de spital, medicii trimit pacienții săși le cumpere pentru că le este mai comod sau au un interes personal în a-i trimite la anumite farmacii. Surse oficiale din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vâlcea, că rora din motive lesne de înțeles le păstrăm anonimatul ne-au declarat: „Farmacia Spitalului Județean Vâlcea este aprovizionatăde fiecare datăcu medicamente inutile, iar ceea ce trebuie luat nu se ia. Nici nu mămai mirăcă se plâng oamenii că sunt nevoiți să-și cumpere tot tratamentul”. Managerul Spitalul Județean Vâlcea, Georgeta Săliște, ne-a declarat că la ora actualăfarmacia spitalului are toate medicamentele de bază. Dorind săne convingem de situația reală, ne-am dus la farmacia din spital. Din păcate, deși am insistat de nenumărate ori, farmacista șefănu a vrut săne primească , de fiecare datăspunând că are treabă. Astfel, am mers în secțiile din spital și am stat de vorbăcu pacienții.

        „Mi-am dat toată pensia pe medicamente”- ne-a spus o pacientă

        Carolina Ciobanu 52 de ani, din Râmnicu Vâlcea, ne-a spus că era internatăde o săptămânăla Secția Boli Interne din cadrul Spitalului Județean Vâlcea și de când era acolo a fost nevoităsă-și cumpere tot tratamentul. „În afarăde algocalmin și paracetamol farmacia spitalului nu are nimic. De când am venit, am cumpărat tot tratamentul, inclusiv seringi și flexuri. Managerii spitalului și ministerul sunt de vinăpentru situația din spitale „– ne-a spus Carolina Ciobanu. De altfel, la aceeași secție am găsit-o și pe Domnica Nițu 55 ani, din localitatea Mateești. Femeia era internatăîn spital de 9 zile și spunea că , deși situația sa Financiară este precară, și-a cumpărat aproape toate medicamentele. „Ce era săfac Dacă nu le cumpăram poate nu mai apucam săvorbesc acum cu dumneavoastră, iar spitalul nu avea de unde sămi le dea. Mi-am dat toată pensia pe medicamente, iar După ce o săies nu știu din ce o sătrăiesc pentru că nu mai am pe nimeni să măajute”- ne-a spus femeia.

        „Măcar s-au purtat frumos cu mine”- spunea o bătrână

        Mergând pe coridoarele spitalului, la Chirurgie, printre bolnavii care ieșiserăla plimbare, am întâlnit și o bătrânică îngândurată. Elena Văduva 72 de ani, din localitatea Lăcusteni spunea că a fost operatăde curând, însă nu se simțea bine pentru că nu a avut bani suficienți să-și cumpere toate medicamentele. „Din pensia mea de 1 milion lei vechi pe lunănu am putut să-mi cumpăr decât jumătate din medicamentele prescrise de medic, iar copiii mei nu au de unde să-mi dea. Aici la spital nu au avut decât feșe. însă , sunt mulțumităcă asistentele s-au purtat foarte frumos cu mine”– ne-a spus bătrâna. În situația bătrânei din Lăcusteni sunt sute de bolnavi care se interneazăîn Spitalul Județean Vâlcea. Un alt caz este de data aceasta al unei tinere care era internatăla Secția Chirurgie. Monica Vlad 25 ani, din Râmnic, în momentul în care redactorii Vocea Vâlcii au intrat în salon, era întinsăpe pat și avea un perfuzor în mână. „De două zile fac în continuu perfuzii și pe toate le-am cumpărat eu pentru că mi-au zic că nu au soluție de perfuzii. Măcar atâta lucru ar fi trebuit săaibă, de restul nici nu mai vorbesc „– ne-a spus tânăra.

        60 miliarde lei vechi pentru medicamente  

        Nu mai puțin adevărat este că în periplul nostru prin spital am întâlnit și pacienți care au primit tratamentul gratuit, însă aceștia sunt puțini la număr. La Secția Pediatrie din cadrul SJ Vâlcea situația stămai bine. Maria Maldăr era internatăcu fiul ei de 2 ani de câteva zile și spunea că au primit tot tratamentul necesar. De asemenea, Alina Stan ne zicea că , deși venise doar de câteva ore, au avut asigurate toate facilitățile, inclusiv medicamente, iar personalul medical era foarte atent. „Asistentele au fost foarte drăguțe. I-au făcut copilului meu toate analizele, în cel mai scurt timp și l-au pus sub tratament. Sunt mulțumită”– ne-a spus Alina.

Managerul SJ Vâlcea, Georgeta Săliște, ne-a spus că licitația pentru medicamente va avea loc în data de 22 august a.c. „Urmeazăca în scurt timp șefii de secție săfacă referate cu necesarul de medicamente, După care noi le vom centraliza și pe baza lor vom face o licitație liberă. Pentru anul acesta avem 60 de miliarde lei vechi alocați pentru medicamente”– a spus Georgeta Săliște.

Claudia STANCIU