Acasă Arhiva I-a rupt doi dinti din gura

I-a rupt doi dinti din gura

          În mediul rural, certurile, disputele și chiar bătăile între rude, vecini sau simple cunoștințe care s-au „încins” în urma câtorva pahare în plus sunt aproape la ordinea zilei. Șefii de post ai comunelor vâlcene se confruntă destul de des cu asemenea situații.

       O astfel de ceartă a avut loc în noaptea de 25/26 august a.c., în orașul Berbești, între doi prieteni, Gheorghe P. de 21 ani din comuna Mateești și Cristian M. de 22 ani din Berbești. Cearta a degenerat într-o încă ierare, cauzată de înjurăturile violente adresate reciproc. Plin de furie, Cristian M. a pus mâna pe un cuțit și l-a lovit pe celălalt cu mânerul peste gură. În urma loviturii puternice, Gheorghe P. și-a pierdut doi dinți. Imediat După incident, polițiștii au început cercetările pentru a stabili vinovăția fiecă ruia dintre ei. Gheorghe P. a fost examinat de medicii legiști pentru a i se elibera un certificat medico-legal. Cristian M. va fi cercetat sub aspectul săvârșirii de vătămare corporală, fiind pasibil la o pedeapsă la închisoare de la 6 luni la 5 ani.

                                                                                                 ” Cristina PÎRVU

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.