Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fara scheme pionierești, fara jocuri murdare

 

 

Dacă nu îi poți lămuri, zăpăcește-i. În felul acesta vor fi mai ușor de ademenit.”                                                                           (Legile lui Murphy)

 

Aproape toată țara s-a bucurat cu gura până la urechi atunci când Băsescu a cerut o țigară, la trei zile După operația de hernie prezidențială de disc. Ăsta-i semn bun, au oftat doctorii și comentatorii, înseamnă că operația a reușit, iar  pacientul este pe calea cea bună. Dacă președintele ar mai fi cerut și o țuică , s-ar fi decretat sărbătoare națională, cu ziua porților deschise + că lușari și taraf peste drum de Grădina Botanică din București, sau la Golden Blitz.

 

         Dar o fi fiind, oare, domnul Traian Băsescu chiar „pe calea cea bună”? Întrebarea mea nu vizează aspectele clinice ale pacientului vienez. Cu un pic de recuperare fizică și cu niște exerciții la bară fixă, sub atenta îndrumare a consilierilor prezidențiali Belu și Bitang, fostul că pitan de cursă lungă ar putea chiar să se pregătească și să participe la Jocurile Olimpice de la Beijing, eventual la proba de canotaj-canoe, echipaj de unu, fără vâsle sau padele, dar cu cârmaci.

 

         Din punct de vedere politic, însă , n-aș zice, cu toate că sondajele de opinie adormitoare precum un geamăt prelung și voluptuos de sirenă Continuă să-i atribuie președintelui un falnic 55 spre 60 la sută în ceea ce privește cota de popularitate în rândul electoratului. Poate al electoratului din zona montană, fiindcă ceva mai la șes cotele de popularitate funcționează invers proporțional cu cotele apelor Dunării și ale râurillor interioare în buletinul hidrologic difuzat de Radio România Actualități în fiecare zi la ora amiezii.

 

         Ieșirea la rampă televizată a unui alt consilier prezidențial, Theodor Stolojan, chiar în seara zilei de luni 8 mai, când Băsescu lua, cu dureri în spate, drumul Vienei, poate să confirme o dată în plus că numai din punct de vedere medical președintele nostru, al tuturor, se afla și se află, postoperator, pe calea cea bună. Scoasă din nou de la naftalină printr-o așa-zisă „ediție specială”, emisiunea lui Marius Tucă s-a dovedit, din nou, mai mult decât un „șou”. Pentru a doua oară în ultimii doi ani,  a fost o goarnă mediatică a încoclețelilor de la Cotroceni.

 

         Din păcate pentru Băsescu, dar din fericire pentru România, Dumnezeu nu ține chiar întotdeauna cu păcă toșii. În absența „omului de la” alte „butoane” decât cele din cabina tehnică a studioului de emisie TV, ieșirea lui Stolojan din adâncuri precum Venus din spuma mării nu a mai putut avea efectul scontat în zilele următoare. Cultul personalității prezidențiale a funcționat și de această dată impecabil, însă în beneficiul lui că lin Popescu-Tăriceanu. Preocupați de foaia de temperatură a pacientului Traian Băsescu, nici comentatorii mass-media și nici actanții politici nu au mai acordat chiar atât de multă importanță voinței lui Stolojan de revenire la cârma PNL decât în măsura în care „marele absent”, internat la Viena, ar avea (și are, har-domnului!) un interes în tărășenia liberal-stolojană.

 

         Bunul Dumnezeu i-a mai jucat o festă președintelui și la revenirea în țară . Deoarece i s-a amânat, de marți pe miercuri, externarea din clinica vieneză, Băsescu nu a putut ieși pe posturile de televiziune cu o declarație proprie în chiar ziua prezentării Raportului Comisiei Europene privind aderarea și nici nu a putut participa la întâlnirea cu premierul Tăriceanu și cu reprezentanții Camerei Deputaților și Senatului, pe care au avut-o cei doi înalți oficiali, președintele Comisiei Europene Jose Manuel Durao Barroso si comisarul european pentru extindere Olli Rehn, care au aterizat la București cu 16 ore înaintea avionului ce l-a readus acasă pe Traian Băsescu, de la Viena.

 

         În acest fel, oportunistul Băsescu nu a mai putut profita mediatic de pe urma bunelor și foarte bunelor  aprecieri formulate de reprezentanții Uniunii Europene pentru progresele înregistrate de România în ultimele 12 luni, când 10 din cele 14 așa-numite „stegulețe roșii” au dispărut de pe harta marșului că tre aderarea noastră la UE. Fără nici un pic de cinism, putem spune că astfel li s-a făcut dreptate adevăraților merituoși. În fond, nu președintele a depus cele mai importante eforturi pe drumul integrării, ci guvernul condus de că lin Popescu-Tăriceanu, în a că rui componență intră deopotrivă miniștri liberali și miniștri democrați.

 

         În ceea ce mă privește, eu îi urez în mod sincer președintelui Traian Băsescu să aibă parte de o grabnică însă nătoșire. Atât de grabnică încât pe 19 iunie, când se va adresa camerelor reunite ale Parlamentului, să se poată deplasa pe propriile sale picioare și să poată vorbi la microfon din obișnuitul fotoliu de la tribună rezervat șefului statului, nu dintr-un scaun cu rotile. Cu glas normal și nu pe un ton lăcrimos. Adică , să nu cumva să asistăm la un mod de prezentare politico-patetic, menit să înduioșeze Parlamentul și opinia publică pe tema (deja bocă nită pe la colțuri de că tre primarul municipiului Cluj-Napoca) cum că , vezi-doamne, tare bun ne-ar fi nouă acuma Theodor Stolojan în postura de prim-ministru, până la integrare sau chiar până la alegerile din 2008.

 

         Îl rog pe domnul președinte Traian Băsescu să nu cumva să încerce să inducă opiniei publice (direct ori prin comentatori interpuși) ideea că fix la fixul Consiliului European de vară din 19 iunie ar trebui să ni se spună că România va adera cu certitudine la 1 ianuarie 2007. Deja plutește în aer o asemenea cotroceană tactică , similară tirului pregătitor de artilerie de dinaintea bătăliei de la 1877 de la Vidin.

 

                  „Va fi un moment special, pentru că președintele se adresează pentru prima dată Parlamentului, într-un moment crucial pentru România”, așa grăit-a, încă de marți 9 mai, consilierul băsescian Claudiu Săftoiu.

 

         Marțea asta, toate televiziunile băteau monedă pe ideea că Raportul Comisiei Europene din 16 mai nu conține data certă a aderării la 1 ianuarie 2007, ca și cum, printr-o bulă papal-prezidențială, ziua de 16 mai ar fi fost un fel de linie de sosire a porumbelului cu anunțu-n cioc.

        

         Iar miercuri, imediat După momentul Barroso-Rehn-Tăriceanu (fără de Băsescu), fantezia băsesciană cum că „până la data X” trebuie să-i auzim pe europeni pronunțând sintagma „1 ianuarie 2007″ se transferase, deja, asupra ședinței Consiliului UE din 19 iunie când și Băsescu îi va vorbi națiunii.

 

         Să fie clar pentru toată lumea, inclusiv pentru președinte și pentru toți oamenii președintelui: abia în octombrie Uniunea Europeană ne va confirma sau nu că aderăm pe-ntâi ianuarie 2007. Așa că orice eventuale jocuri pionierești „de-a cincinalu-n patru ani și jumătate, că de nu e musai să pice guvernul sau să se schimbe Tăriceanu cu Stolojan”, sunt deopotrivă periculoase, ridicole și stupide și, prin urmare, 100% neavenite.  

 

 

Zora Vifor