Acasă Arhiva Democrații vâlceni, instruiți asupra campaniei electorale

Democrații vâlceni, instruiți asupra campaniei electorale

” „acum avem posibilitatea săcâștigă m noi, democrații, alegerile, nu în Alianță. Numai așa ne putem mări șansele de a câștiga și localele și, mai apoi, generalele. Adversarii noștri sunt social-democrații și nu liberalii. Pesediștii nu trebuie tratați cu dispreț. Este foarte important pentru noi săcâștigă m în fața lor” – a spus euro-observatorul Marian – Jean Marinescu

 

Sâmbătă, 3 martie a.c., în sala Filarmonicii „Ion Dumitrescu”, a avut loc Consiliul Județean de Coordonare Extraordinar al Partidului Democrat (PD) Vâlcea. În fața a peste 200 de democrați vâlceni, deputatul de Dolj, Marian – Jean Marinescu – actual euro-observator și Denisa Buzatu – director al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului (ARPM) Craiova au vorbit despre alegerile euro-parlamentare din data de 13 martie a.c. și despre accesarea fondurilor europene. Primul speach a fost ținut de liderul PD Vâlcea, Dorel Jurcan, care a anunțat, pe această cale, că datoritănumirii Anei-Maria Pătru în fruntea Autorității Electorale Permanente, ca ministru secretar de stat, noul candidat al partidului la alegerile euro-parlamentare este consilierul local, Romeo Rădulescu. Mai apoi, deputatul doljean Marian – Jean Marinescu, în discursul său, a spus că toți democrații trebuie săfie conștienți de faptul că , în alegerile pentru Parlamentul European, se vor lupta cu PSD și nu cu PNL. „Acum, avem posibilitatea săcâștigă m noi, democrații, alegerile, nu în Alianță. Numai așa ne putem mări șansele de a câștiga și localele și, mai apoi, generalele. Adversarii noștri sunt social-democrații și nu liberalii. Pesediștii nu trebuie tratați cu dispreț. Este foarte important pentru noi săcâștigă m în fața lor” – a spus euro-observatorul. Mai mult decât atât, deputatul a încercat să-i inițieze pe colegii săi democrați în „arta” campaniei electorale, menționând că trebuie săgăsească o modalitate de a aduce oamenii la urnele de vot. „Ne trebuie o campanie bazatăpe lucruri foarte simple, care săatragăoamenii de partea noastrăși să-i aducă la urne. Eu, de exemplu, am încercat sănu le explic oamenilor ce înseamnă Uniunea Europeană , pentru că cei de la țară tot de pensii te întrebă. Trebuie săvăconvingeți că aceste alegeri sunt importante și pentru dvs., ca săfacem din PD un partid câștigă tor. Sănu văculcați pe urechea că alegerile vor fi câștigate de la centru. ( ) Într-adevăr, avem un  atu. Suntem primii în sondaje, dar trebuie săne păstrăm poziția” – a mai spus Marian – Jean Marinescu. După aceea, euro-observatorul le-a explicat primarilor democrați, aflați în sală, cum săacceseze fondurile nerambursabile. El le-a atras atenția asupra faptului că nu mai e mult timp până la alegerile locale și, de aceea, trebuie săfacă tot ce le stăîn putințăpentru a-i mulțumi pe locuitorii localităților pe care le conduc. Primarilor vâlceni li s-a promis că vor fi ajutați în accesarea acestor fonduri, Marian – Jean Marinescu, sfătuindu-l, cu această ocazie, pe Dorel Jurcan săse implice mai mult în rezolvarea problemelor edililor democrați. „Proiectele necesare accesării fondurilor europene se pot face până în luna iunie. Pot săvăspun că la Guvern se merge pe principiul „Primul venit, primul servit”. Așa că puneți mâna pe treabă. Pregătiți-văpentru alegeri” – a conchis Marian – Jean Marinescu.

Claudia Stanciu

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.