Frumusețile naturale ale municipiului, îngropate sub mormane de mizerie ” zeci de resturi menajere aruncate la voia întâmplării ” autoritățile sunt nepăsătoare la vederea sticlelor de plastic, hârtiilor și obiectelor uzate, care au devenit parte integrantă a peisajului de pe dealul Capela ” directorii instituțiilor care se ocupă de curățenia zonei, nu-și fac prea mari probleme că aceasta a devenit o adevărată groapă de gunoi, ce se mărește, pe zi e trece, chiar sub ochii lor
Dealul Capela este fără doar și poate unul dintre cele mai mari atracții naturale ale Râmnicului. Iată cum sunau însemnările marelui om de litere Alexandru Vlahuță care vizitând orașul nostru a rămas impresionat de măreția locurilor și de frumusețea Capelei: „A doua zi dimineață suntem în Râmnicu-Vâlcii. Orașul se urcă pe un tapșan trăgănat pe malul drept al Oltului. Biserici multe își înalță turnurile strălucitoare dintre copaci; case vechi, tupilate sub coperișuri mari, înnegrite de ploi, par adâncite în amintirea bunelor vremuri de demult. În fund, dealul Capela îngrădește vederea spre munți; în partea dinspre miazănoapte-i Episcopia, așezată aici de pe la jumătatea veacului al paisprezecelea; dincolo, spre miazăzi, se-ntinde „zăvoiul” „” grădina publică a orașului”.
Din păcate, Dealul Capela din zilele noastre nu mai arată câtuși de puțin cu cel de pe vremea marelui Vlahuță. E plin de munți de gunoaie, care vara, sub arșița soarelui capătă un miros cumplit. S-a transformat într-o imensă groapă de gunoi, ce se mărește pe zi ce trece, sub ochii nepăsători ai autorităților locale. Cu ani în urmă, dealul Capela era un loc de promenadă pentru tineri și bătrâni. Acum, cei mai mulți îl ocolesc și spun că a devenit o rușine pentru acest oraș.
Dealul Capela, uitat de autorități
Acum câteva zile, redactorii publicației noastre au surprins câteva imagini șocante cu mormanele de gunoaie de pe Dealul Capela. încercând să aflăm motivele indolenței autorităților legate de mizeria din această zonă, am fost surprinși să aflăm că de fapt, acestea au cam dat uitării zona, iar curățirea ei de gunoaie este ultimul lucru la care se gândesc.
Directorul Administrației Domeniului Public, Laurențiu Teodorescu susține că a făcut curat aici, în urmă cu două luni, deși zona nu intră în administrarea ADP-ului, ci a Direcției Silvice. „Am făcut curat acum o lună. Nu intră în atribuțiunea noastră să facem acest lucru. E în administrarea Direcției Silice, dar pe ei nu-i interesează acest lucru. Trebuie să facem noi și treaba lor” ne-a declarat șeful ADP. Pe de altă parte, directorul Direcției Silvice, Adam Jinaru spune că instituția pe care o conduce are în administrare doar o anumită parte din Capela, fără să menționeze, însă , și care. „Păi de unde să știu eu când s-a făcut curat? Nu știu. N-am datele astea. Dar, dacă vreți, puteți să vorbiți cu șeful de ocol care se ocupă de zonă” a precizat el apăsat.
Șeful de ocol, Alexandru Săraru, nu știe nici el prea bine cum stă treaba. În opinia sa, singurii care sunt de blamat sunt cetățenii, care recunoaște că i-a văzut cu ochii lui aruncând gunoaie aici. însă , el spune că nu poate să le dea nicio sancțiune acestora, pentru că Direcția este prea săracă să poată asigura paza în zonă. Cu alte cuvinte, cunoaște foarte bine faptul că cetățenii aruncă resturi menajere pe Dealul Capela, pe unii dintre ei i-a și văzut, dar, în același timp, nu poate face nimic. Se simte legat de mâini și de picioare. „Ar trebui să faceți o campanie de prevenire a murdăririi dealului. Noi nu putem face mare lucru. Noi am mai făcut curat, dar am să trimit pe cineva acolo să vedem ce se întâmplă, dacă ziceți că așa se prezintă situația” ne-a declarat el.
Lasă un comentariu