Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vâlcea are un europarlamentar

Deși a pierdut postul de deputat la alegerile din noiembrie, cu un scor mai mult decât onorabil, șansa tânărului politician Remus Grigorescu pare să-i surâdă. Profesorul universitar își va face bagajele pentru Bruxelles, devenind astfel primul europarlamentar vâlcean, După ce Titus Corlățean a fost ales deputat la alegerile ce tocmai s-au încheiat. Candidatul PSD pentru Camera Deputaților în Colegiul Râmnicu Vâlcea Sud, a participat în urmăcu doi ani și la europarlamentare, și urma imediat După Titus Corlățean. „Încă nu am primit confirmarea, dar se pare că așa este. Am fost sunat de conducerea partidului, care m-a anunțat că voi fi europarlamentar. Chiar dacă nu voi putea avea un mandat întreg, sunt fericit că pot reprezenta Vâlcea la Bruxelles” – ne-a spus Remus Grigorescu. În vârstăde 38 de ani, Grigorescu este doctor în științe economice și îndeplinește funcția de conferențiar universitar la Universitatea Constantin Brâncoveanu din Râmnicu Vâlcea. La alegerile europarlamentare din noiembrie 2007, el a fost înscris pe locul al 16-lea în lista candidaților PSD, primii zece din listădevenind atunci parlamentari europeni. Remus Grigorescu va fi europarlamentar până în luna iunie 2009, când se vor încheia actualele mandate ale tuturor reprezentanților României în PE de la Bruxelles. În aceeași situație se aflăși viceprimarul Râmnicului, pedelistul Romeo Rădulescu, care a fost nevoit săaleagăîntre cele două demnități și a ales-o pe cea de viceprimar. „Îmi place munca de la primăria Râmnicului și nu am de gând sărenunț. Sunt încă tânăr. Am timp suficient sămai candidez și la alte alegeri” – ne-a declarat Rădulescu.