1

Triunghiul Bermudelor s-a mutat la noi

Încet, dar sigur, încep săaparănoi informații despre guvernarea dezastruoasăși pusăpe jaf național a petroliberalilor Patriciu și Tăriceanu. Așa cum am afirmat, încă de la apariția concesiunii în Marea Neagră, eram sigur că vor mai apare și alte escrocherii făcute de cei doi. Ceea ce măsurprinde este faptul că serviciile secrete, Parchetul, Președinția și celelalte instituții ale statului cu atribuții în domeniu nu ne spun nimic despre „realizările” mafiei din țara noastră. Doar, din când în când, cu timiditate, premierul Emil Boc mai lanseazăcâte o torpilăspre liberali, demonstrând că guvernul trecut este unul trădător, aservit intereselor de grup sau ocultei mondiale. Dacă avem acum o Românie cu resursele minerale în mâna altora, cu fabricile date pe nimic, cu banii din conturile secrete prăduiți este și pentru că am avut și niște trădători, adică indivizi ce s-au vândut și ne-au vândut pe nimic. Oameni pe care îi avem în fruntea partidelor, în fruntea țării, în Parlament și în vile fastuoase. În accepțiunea guvernanților de După 22 decembrie 1989, cuvântul trădare a rămas doar în vocabularul romantic al telenovelelor. Trădare din dragoste sau trădarea dragostei? Trădare de țară nu mai există. Nu mai avem nici trădători de țară . Nu mai avem nici interes național. Poate pentru că nu mai avem o țară totală.

Ce este oare România pentru Patriciu, pentru Voiculescu, pentru Adrian Năstase, pentru Tăriceanu, pentru Becali, pentru Verestoy, pentru alții și alții? Nu este o patrie, este o tarabăunde se negociază, iar o tarabănu poate fi trădată. În vechime, fanarioții s-au mulțumit cu pungi cu galbeni, dar țara reușea săînflorească din nou în fiecare primăvară și săproducă alte pungi. Noii democrați i-au lăsat cu mult în urmăpe înaintașii lor înlocuind culegerea anuală a fructelor cu jaful științific, sistematic, efectuat cu osârdie de grupuri cinice de limbuți mânuitori de fumigene, care au transformat România într-un stat costeliv, clientelar și fără resursele sale cele mai de preț. La începutul anilor ’90 un grup de înalți funcționari statali – cu binecuvântarea guvernului PDSR – a propus vânzarea concesiunii petroliere românești din Libia, de la Murzuk pe „fabuloasa” sumăde 25 de milioane de dolari. O valoare de nimic, Față de realitate și asta pentru că , vezi Doamne, nu trebuia săne certăm cu Muammar Gaddafi. Iar șmecherii s-au ales un câmp petrolier ce face 50 de miliarde de euro. Funcționari români care au semnat documentele de vânzare au ajuns senatori PSD.

S-a decis, apoi, că România nu face bine săexporte arme: pistoale mitralierătip Kalashnikov, grenade, muniție etc. Și am închis fabricile de arme sau am vândut prin intermediari mafioți că tre alți intermediari mafioți. Alte țări, mai mari sau mai mici, din vest sau din est și-au protejat piețele sau au înlocuit produsele noastre cu produsele lor. Cu timpul, roata politicii s-a mai schimbat și a intrat în scenăCDR-ul care a făcut câteva privatizări de circ. A dat Rompetrol – companie mare, care include rafinăria modernăMidia, din Constanța, rafinăria Vega, din Ploiești, plus zeci de stații de benzină- pe jalnica sumăde 50 de milioane de dolari. Prețul a fost special cum special era și cumpărătorul, nimeni altul decât Dinu Patriciu, care s-a reciclat din arhitectul sărac al Aripei-Tinere, în omul de afaceri ce a rămas prieten al viitoarei stele PNL, că lin Popescu Tăriceanu, și el mare îndrăgostit de vitezăla parvenire.

Săzicem un cuvânt și despre Combinatul de la Galați, dat și el tot pe 50 de milioane Grupului Mittal. Grupul Mittal a cumpărat aproape concomitent, din Ucraina, un combinat similar celui de la Galați pe care a plătit 2 miliarde de dolari. Rafinăria Teleajen din Ploiești – producă tor de uleiuri minerale alături de Rafinăria Brașov – a fost datăpe nimic rușilor de la Lukoil ce s-au împroprietărit plătind tot vreo 50 de milioane. După cumpărare, Lukoil a demolat toată partea de rafinărie ce producea uleiuri și acum importăm uleiuri fabricate în alte țări, pentru automobile și pentru uz industrial.

În urma alegerilor din 2000, a venit la putere guvernul PSD condus de Adrian Năstase. Plimbat în gondolă, la Veneția, de amicul Silvio Berlusconi, adulat de Tony Blair – prieten cu Mittal Group – Adrian Năstase a folosit procesul de aderare la NATO și la UE, pentru a semna cele mai dezavantajoase contracte din istoria țării. Contractul de construire al autostrăzii Transilvania, ne costăcât ar costa un contract de autostradăpeste culmile munților Himalaya, iar privatizarea PETROM, aceea cu clauze secrete votate orbește de Parlament, este un model de jaf nerușinat al bogățiilor naționale. Compania OMV, o piticanie cu câteva pompe de benzinăprin Alpi și o rafinărie la Viena cât un sector din Combinatul de la Pitești, a cumpărat, cu câteva sute de milioane de euro, pachetul de control al PETROM-ului, un gigant cu cele mai mari rafinării din țară , cu sute de stații de benzină, cu conducte, concesiuni cu rezerve certe în Kazastan și cu platforme productive în Marea Neagră. Peștele mare a fost înghițit de cel mic, cu tot cu balta în care se găsea, austriecii primind degeaba și toată producția de țiței și de gaze a României.

În România, trădarea este vizibilăși din avion. Și, pe acest fond, Tăriceanu se plimbăliber și vorbește de la tribuna Parlamentului, la fel ca și Adrian Năstase, la fel ca și Dinu Patriciu și Dan Voiculescu-Crescent – Fondurile Securității, zis și Felix, dar și alții. Dacă pentru 24 de ore ar fi reinstalat guvernul lui Gheorghiu Dej, la zidul Parlamentului ar fi duși circa 50% din aleșii din ’90 până azi, 30% din guvernanți, 95% din șefii actuali și pensionați ai poliției, fostei securități și 100% din serviciile secrete, ori ca incompetenți ori ca trădători. Numai că mortul de la groapănu se mai întoarce!