1

Suntem blestemați?

DRIBLING

Când ziceam că avem echipăde promovare și atmosfera este una excelentă, din Zăvoi au venit două rezultate slabe și totul s-a stricat la gruparea de fotbal vâlceană . Președintele Trandafir își dădemisia apoi nu și-o mai dă, Ilievski vrea și el săplece, fotbaliștii nu spun nimic, Verigeanu rămâne pe poziții dar îl huiduie lumea. Asta numai la un club din Oltenia se poate întâmpla. Nu este târziu pentru redresarea corabiei dar trebuie acționat rapid. CSM nu trebuie săpiardăla Deva apoi poate recupera, treptat, handicapul celor 5 puncte pierdute „acasă”. În cazul unor noi eșecuri, însă , existăriscul de a avea șanse zero la promovare, mai mult de a ne îndrepta spre retrogradare. Parcă suntem blestemați!