Acasă Arhiva 2 „PSD încalcă protocolul Coaliției”

„PSD încalcă protocolul Coaliției”

 Președintele PD-L Vâlcea, Mircea Gutău, afirmă

Normal 0 21 AMENINÎĂRI. În cazul în care social-democrații vâlceni nu-și vor revizui atitudinea, liderul PD-L Vâlcea, Mircea Gutău, este hotărât săia măsuri

 

Certurile dintre partenerii de Coaliție par a nu mai avea sfârșit. Nu trece nicio zi fără ca liderii județeni ai celor două partide aflate la Guvernare sănu-și arunce săgeți veninoase, acuzându-se reciproc de te miri ce. Cel mai vehement acuzator este președintele PD-L Vâlcea, Mircea Gutău, care, sătul de încă lcă rile de protocol ale pesediștilor, avertizeazăcă va lua măsuri. Liderul democrat – liberal nu mai acceptăca pesediștii săschimbe directori de instituție fără avizul său, așa cum, susține el, au făcut până acum. „Vom analiza foarte atent toate aceste scă pări ale PSD-ului și dacă se mai întâmplăca un șef de instituție săfie schimbat fără avizul nostru, vom lua măsuri. Vreau săvăspun că de când sunt președinte interimar al PD-L Vâlcea nu am dat nicio recomandare fără avizul colegilor de coaliție. Când i-am retras sprijinul domnului Popescu de la Casa de Pensii, am mers cu hârtia la Ion Cîlea. Așa mi s-a părut normal săfac, pentru că eu vreau sărespect protocolul. În schimb, recomandări date doar de Ion Cîlea sunt o grămadă. Așadar, PSD-ul încalcă protocolul Coaliției, nu noi. De ce nu am luat măsuri până acum? Pentru că eu nu cred că este bine ca la prima neînțelegere trebuie sădivorțezi. Este ca într-o familie aici, trebuie săanalizezi bine problemele și săajungi la o înțelegere. Sper săfie așa și fiecare săînțeleagăcă trebuie respectat protocolul” – a declarat Mircea Gutău.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.