1

Prea Sfințitului Gherasim i s-a agravat boala

De parcă nu i-ar fi fost de ajuns bronhopneumonia constructiv-obstructivăcă pătată, starea fizică a episcopului Râmnicului PS Gherasin Cristea, s-a înrăutățit. La începutul acestei săptămâni, medicul curant al acestuia a dispus internarea înaltului prelat la Spitalul „Panduri”, din București, fiind suspectat de cancer la vezică . Hematuriile constatate (urinarea cu sânge) nu și-au lăsat descoperite cauza existenței lor, astfel că a fost nevoie de analize complexe, ce trebuiau făcute la Spitalul Clinic de Urgență”Floreasca”. Drept urmare, PS Gherasim a fost transferat de la „Panduri” la „Floreasca”, într-o rezervăa doctorului Daniela Bartoș – fostul ministru PSD al Sănătății. În condițiile în care plămânii abia subzistă, apariția unui cancer de vezică , la un venerabil de 95 de ani, determinăun mare semn de întrebare privind însă nătoșirea sa și viitorul existențial apropiat. Sursa noastrădin cadrul Spitalului Clinic de Urgențe „Floreasca” ne-a declarat că „deocamdatănimeni nu se poate știi dacă bolnavul nu va rezista, însă , având în vedere vârsta înaintată, se nasc incertitudini supărătoare”. În cazul episcopului nostru, numai umărul lui Dumnezeu îl va putea ține în viață, pentru că măiestria medicilor s-a putut vedea până acum. Bolnavul va fi adus, de preotul Constantin Matei, la Palatul Episcopal, din Rm.Vâlcea, joi, 30 aprilie, în jurul prânzului. Anton Mițaru, consilierul primarului Mircea Gutău, nu l-a mai însoțit și asistat, de data aceasta, pe șeful bisericilor vâlcene. Vom reveni cu amănunte.