Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Oltchim vrea victoria în Danemarca!

Handbal feminin, Liga Campionilor

” elevele lui Radu Voina vor juca sâmbătăprima manșăa finalei Ligii Campionilor cu gândul la un succes ” biletele pentru retur s-au epuizat

Oltchim Râmnicu Vâlcea joacă în următoarele două săptămâni cele mai importante partide ale sportului românesc de După 1989. Elevele lui Radu Voina și Aurel Roșca vor întâlni într-o dublămanșăcampioana din Danemarca, Viborg, în finala Ligii Campionilor la handbal feminin și au șansăsăaducă în vitrina clubului cel mai valoros trofeu din lume. Primul meci va avea loc sâmbătăla Herning, de la ora României 17.15 și va fi condus de sârbii Nenad Nikolici și Dusa Stojkovici, iar partida retur, de la București, din 15 mai, va fi arbitratăde francezii Thierry Dentz și Denis Reibel. Referitor la arbitraj, conducerea chimistănu își face probleme. „Sunt sigur că vom avea parte de un arbitraj corect, așa cum a fost în toate meciurile din această campanie Europeană . Niciodatănu am fost arbitrați atât de corect ca acum”, a concluzionat președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu.

Bogați și valoroși

Adversara Oltchimului, Viborg, are un buget de aproximativ 5 milioane de euro, un lot de 39 de jucă toare dintre care nu mai puțin de 15 handbaliste din străinătate. Cele mai cunoscute jucă toare de la Viborg sunt, fără îndoială, surorile norvegiene Katrine Lunde Haraldsen și Kristine Lunde Borgersen, campioane olimpice și europene, dar și muntenegreanca Bojana Popovici, cel mai bine plătităhandbalistădin lume, cu un contract de aproximativ 250.000 de euro. Potrivit zvonurilor, însă , criza economică și-a spus cuvântul și asupra formației daneze care nu își va mai permite în sezonul viitor săîși ținătoate vedetele. Viborg este deținătoarea trofeului pus în joc, în sezonul trecut impunându-se în ultimul act în fața unguroaicelor de la ETO Gyor.

Ungureanu sau Haraldsen, Neagu sau Popovici, Maier sau Vărzaru?

Finala Ligii Campionilor propune în acest sezon dueluri de excepție. Ungureanu sau Haraldsen, Neagu sau Popovici, Maier sau Vărzaru? Sunt numai câteva exemple de dueluri care vor face diferența în cele două meciuri. Oltchim pare a avea mai multăforțăla capitolul poartădin pivot, în timp ce nordicele stau mai bine la interi și centru. Bătălia pe extreme pare echilibrată, mai ales că la Vâlcea vor reveni Elisei și Maier, handbaliste care nu au jucat în semifinale. Pentru ambele formații adversara nu are prea multe secrete. Oltchim și Viborg s-au întâlnit de patru ori numai în ultimele două sezoane și de zece ori în Liga Campionilor. Bilanțul le este favorabil nordicelor: șase victorii, cinci înfrângeri și un rezultat de egalitate. În sezonul trecut, Viborg a eliminat pe Oltchim în semifinale, După un succes la Vâlcea și un rezultat de egalitate în Danemarca. În acest sezon, vâlcencele și nordicele s-au întâlnit în faza a doua a grupelor, împărțindu-și succesele.

Biletele s-au epuizat

Cu mai bine de două săptămâni înainte de meciul retur dintre Oltchim și Viborg, biletele de intrare s-au epuizat, au anunțat oficialii CS Oltchim. „Întrucât cerința de bilete pentru returul finalei Ligii Campionilor ce va avea loc în Sala Polivalentădin București în data de 15 mai 2010 a depășit cu mult estimările făcute, fiind de aproape 3 ori mai mare decât capacitatea sălii, aducem la cunoștința celor interesați că suntem în imposibilitatea practică de a mai vinde bilete pentru acest joc la casele de bilete de la Sala Sporturilor TRAIAN din Rm.Vâlcea, precum și de la Sala Polivalentădin București. Facem apel la înțelegere din partea tuturor celor care vor fi nemulțumiți datorităacestei situații generatăde lipsa unei săli corespunzătoare pentru un astfel de eveniment major al sportului românesc. Totodată, în numele conducerii clubului, ne cerem scuze pentru această situație, precum și pentru unele lipsuri înregistrate în organizarea acestui joc amplificate de faptul că acesta nu se poate desfășura la Rm.Vâlcea”, spune comunicatul oficial dat publicității pe site-ul clubului.

Repetiție reușităcu Rapid

În ultimul meci oficial înainte de partidele cu Viborg, Oltchim a evoluat pe propriul teren în compania giuleștencelor de la Rapid. Chimistele au jucat foarte bine și au reușit două recorduri ale Ligii Naționale de handbal feminin. În prima reprizăau marcat mai mult de un gol pe minut, iar la final au înscris 57 de goluri. Oltchim este pe primul loc al clasamentului, cu punctaj maxim. Pentru Oltchim au marcat: Oana Manea (12) Ionela Stanca (10), Iulia Pușcașu (7), Ramona Maier (6), Valentina Ardean (5), Anastasia Pidpalova (4), Roxana Han (4), Gabriella Szucs (4), Patricia Vizitiu (2), Valeria Beșe (1), Olena Vașciuk (1) și Narcisa Lecușanu (1).