Acasă Arhiva 2 denunțătorul Crinu Popescu se teme de soluția finală în procesul „Mităla primărie”

denunțătorul Crinu Popescu se teme de soluția finală în procesul „Mităla primărie”

Este bine știut că omul de afaceri Crinu Popescu l-a denunțat calomnios pe primarul Râmnicului – Mircia Gutău, acuzându-l că acesta i-ar fi cerut, prin intermediul viceprimarului Nicolae Dicu, sădea mităpentru a-i înlesni construcția unui bloc megalomanic în centrul orașului. A urmat arestarea primarului și a vifceprimarului, oficiali care, timp de patru luni de zile, au suferit o penitențănedreaptă. Cele două procuroare ale DNA, care au întocmit un dosar penal de toată jena, fără acoperire prin probatoriu și pe lângă Codul Penal, au sfârșit lamentabil „războiul” cu democrația justiției pe care au mimat-o ca niște diletante. Din acest motiv, ambele au fost date afarădin procuratură, prin avansare, una ajungând funcționat la Penitenciarul Colibași și cealaltăinspector la Consiliul de Stat al Magistraturii. Decizia de scoaterea lor din sistem a pornit de la temerea că Mircea Gutău și Nicolae Dicu vor da statul în judecată, cerând despăgubirile ce li se cuvin, antrenând, totodatăși răspunderea instituției ce au reprezentat-o procuroarele în această cauzăpierdutădin start. După mai multe termene de judecatăs-a concluzionat nevinovăția celor acuzați, procesul nefiind, totuși, finalizat și, în prezent, își urmeazăcursul firesc al judecă rii la Curtea de Apel – Alba Iulia. denunță torul Popescu a refuzat de mai multe ori săse prezinte spre a-și susține acuzația, motiv pentru care, la cererea instanțelor, a fost adus la proces, cu forța legii, între polițiști. Surse din anturajul său ne-au informat că Crinu Popescu se teme sănu i se întâmple ceva rău, la Alba Iulia (ah, subconștientul îl dăde gol de cum ar proceda el în aceeași situație!), drept pentru care tremurăcă mașa pe el și sufletul i se face și mai negru decât este, când primește citațiile de prezentare la instanță. La data de 16 septembrie, individul acesta fără scrupule, trebuia săse prezinte, din nou, la Alba Iulia, numai că teama l-a copleșit și oamenii legii aflat că vrea săplece de la domiciliu în ziua procesului. Dar cum băieții în uniformă nu dorm niciodată, fix la ora 00:00, din noapte, i-au bătut la ușă. „Scoal’, domn boier și urcă -te-n „șareta” noastră, că avem treabăla Alba Iulia, la Curtea de Apel. „Șareta-i” mică , merge încet și consumămultăbenzinăde-i dăm tălpi grele și, deh, nu suntem afaceriști ca tine, săne jucă m cu miile de euro”. Și uite așa, Crinu cel curajos a ajuns la ora 7 dimineața la proces, fără săi se întâmple nimic. Fițele lui de Buftea, nu mai țin. însă a făcut deplasarea degeaba, procesul amânându-se. Dar va veni vremea și pentru pedepsirea sa, că Dumnezeu nu-i țigan și doar ne-a transmis, prin Biblie, că dacă dai cu sabia, de la sabie ți se va trage că derea. Ce s-a întâmplat și se va mai întâmpla la Alba Iulia, nu are istorie și nici prea mare importanta nu va avea. După terminarea actului de justiție pentru Gutău și Dicu, Crinu Popescu le va lua locul, dar atunci nu va mai fi luat din așternutul familial ca săajungăla proces. Disciplina din penitenciare nu acceptămofturi și refuzuri.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.