Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bărbatul de peste 300 kg va fi operat la București

” Transportat cu o ambulanță specială

PROBLEMATIC. Cristian că pățânescu, cel mai greu vâlcean, care depășește 300 de kilograme, a fost transportat la București pentru a-și trata problema obezității. Pentru transportarea sa în siguranțăa fost nevoie de 11 pompieri militari, dar și de o ambulanțăspecialăSMURD pentru transport personal și victime multiple. Bărbatul a fost monitorizat pe tot parcursul drumului de personalul medical.

În numărul trecut al bisăptămânalului nostru am prezentat cazul celui mai gras om din județul Vâlcea, care din cauza greutății corporale a dezvoltat mai multe afecțiuni destul de grave care i-au pus în pericol viața. Cristian că pățânescu din Frâncești a fost adus la Spitalul Județean de UrgențăVâlcea în data de 18 mai a.c., el prezentând simptomele unei insuficiențe renale produsăpe fondul obezității morbide. Câteva zile mai târziu el a fost externat, fiind transportat acasăcu ajutorul pompierilor militari, urmând ca, mai apoi, când se va reface în urma afecțiunii, sămeargăla o clinică specializatăpentru a-și trata problema greutății.

În data de 27 mai a.c., angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență(ISU) „General Magheru” al Județului Vâlcea, în colaborare cu un echipaj SMURD din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au fost solicitați pentru a interveni și a-l transporta pe Cristian că pățânescu de la domiciliul său până la ambulanțăși ulterior la Spitalul Sfântul Ion din București, unde acesta va suferi o intervenție chirurgicalăde micșorare a stomacului și de îndepărtare a țesutului adipos. La transportul bolnavului, au participat 11 pompieri militari (trei de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgențăși 8 de la ISU General Magheru – Vâlcea). De asemenea, a fost nevoie de o ambulanțăSMURD de transport personal și victime multiple, pacientul fiind monitorizat de un doctor, un asistent și paramedicii din componența echipajului, pe toată durata deplasării.