PNL a scă pat de dictatura lui „Melin”
SUCCES. Așteptate cu înfrigurare, alegerile din sânul organizației județene a PNL au avut loc duminică , 27 septembrie 2009, la Sala Sporturilor din Rm. Vâlcea. La Conferința județeană pentru alegerea noului președinte al partidului – funcție la care au candidat senatorul Emilian Frâncu și deputatul Cristian Buican – au participat peste 900 de delegați, veniți din toate colțurile județului. Conferința județeană a Partidului Național Liberal (PNL) s-a bucurat de prezența unor liberali de la centru precum: Varujan Vosganian, Bogdan Olteanu, Gigel Știrbu, Radu Stroe, precum și mulți alții, desemnați de conducerea centralăa partidului săasiste la buna desfășurare a alegerilor interne de partid.
PD-L și PC vor, la Vâlcea, alianțăcu PNL
Zarvămare la Sala Sporturilor din Râmnic, acolo unde au avut loc alegerile pentru noul președinte al liberalilor vâlceni. Încă de la primele ore ale dimineții, holurile clădirii erau împânzite cu liberali din tot județul, care discutau de mama focului pe marginea acestui eveniment politic. Unii dintre ei încercau săfacă un bilanț al realizărilor fiecă rui candidat în parte, în timp ce alții păreau debusolați, nehotărându-se pe cine săvoteze. La evenimentul politic, de-o importanțămajorăpentru viitorul liberalismului vâlcean, au participat și lideri vâlceni ai PSD și PD-L: Ion Cîlea și Mircia Gutău. Ambii au urat succes în alegeri liberalilor înscriși în această dificilăluptăelectoralăși au salutat gestul organizatorilor conferinței de a-i invita la alegerile interne. „Văfelicit pentru modul impecabil în care ați organizat acest eveniment politic. Se vede cu ochiul liber că organizația județeană de partid a PNL conteazăla centru, având în vedere numărul mare de personalități politice invitate aici. Indiferent de rezultatul votului, PD-L este deschis unei colaborări cu PNL”, a conchis, ferm, primarul Râmnicului, Mircia Gutău. Copiind esența discursului liderului democrat-liberal, secretarul executiv al Partidului Conservator, Liviu Boban, invitat și el la Conferința județeană a PNL, a spus că partidul pe care-l reprezintăeste deschis unei alianțe cu liberalii.
Unul dintre cele mai apăsate mesaje transmise liberalilor vâlceni, deși populist și plin de utopii politice, a fost cel al lui Bogdan Olteanu care, încercând săfie spiritual, le-a cerut celor 35 de primari liberali săse ridice în picioare, pentru a fi văzuți de toți cei prezenți. Din păcate pentru Olteanu, nu mulți au fost cei care au gustat gluma, mai mult de trei sferturi dintre ei preferând să rămână așezați pe locurile lor. „Îl felicit pe senatorul Emilian Frâncu pentru că a reușit săobțină, în alegeri, 27% din sufragiile vâlcenilor”, a precizat el, înclinând, evident, balanța în favoarea lui Frâncu. Așa cum era de așteptat, Olteanu a atacat virulent Guvernul Boc, despre care a spus că este condus de un „stăpân pitic”. Nu a uitat săse laude nici cu „marile” reușite ale guvernării Tăriceanu, pe care a ridicat-o în slăvi, plictisindu-și auditorii.
Dezinteres și foșnet de pungi
În timpul discursului lui Bogdan Olteanu, care punea accentul pe fiecare cuvânt al discursului, mai ceva ca un retor roman, liberalii vâlceni păreau cu totul dezinteresați de cele spuse de mai marele lor șef de la centru, foșnind de zor câteva pungi și râzând cu gura până la urechi la glumele doar de ei înțelese. Singurul care a avut un discurs pragmatic a fost secretarul general al PNL care a afirmat: „Indiferent de rezultatul acestor alegeri, trebuie, ca în viitorul apropiat, săfim uniți pentru că începem o nouăluptăpentru prezidențiale. PNL riscă sănu mai intre în parlament și sănu mai conteze pe scena politică , dacă nu facem o echipăputernică , solidă”, a spus, cu un aer de îngrijorare, penelistul.
Discurs mobilizator, marca Buican
Deputatul Buican a avut, fără doar și poate, un discurs plin de forță, care a mișcat inimile și conștiințele delegaților liberali. Conceput în fraze scurte și concise, care au atins exact punctele nevralgice ale PNL, dar și problemele legate de transparența de partid și solidaritatea liberală, elemente care lipsesc, crede el, din atitudinea politică a actualei conduceri a formațiunii politice. „Avem ocazia săpunem punct unei perioade și sădăm startul altei etape pentru că eu cred că putem mai mult. Putem mai mult și mai bine. Nu ne împiedică nimic săfacem din această organizație un loc al colaborării și al prieteniei, bazate amândouă pe încredere și pe preocupare pentru soarta celuilalt. Putem fi mai solidari și vom fi mai solidari unii cu ceilalți. Este nevoie nu de mai multă, ci de întreaga transparențăde decizie, de transparența acțiunilor politice, de transparența deciziilor și a situațiilor financiare, a celor de efectiv Eu știu putem mai mult în acest sens și măoblig aici sădeschid această organizație în fața membrilor săi. Măalătur vouăîn a le mulțumi tuturor celor care au coordonat pe liberalii români și pe liberalii vâlceni de-a lungul timpului. mă gândesc la ei ca la niște oameni care au făcut istoria acestui partid în România și în județul Vâlcea. De prezența multora dintre ei ne bucurăm ori de câte ori luăm o decizie grea în PNL, de inspirația și de înțelepciunea lor. Dar nimeni nu are voie săfie mulțumit doar cu trecutul, fără un angajament clar, important, în viitor. Noi vrem mai mult și putem mai mult. Vrem săne modernizăm activitatea și ne vom moderniza activitatea. Vrem săne înmulțim numărul membrilor și al susținătorilor și ne vom mări numărul acestora. Vrem sărevenim cât mai curând în administrația publică naționalăși localăși vom câștiga această putere împreună. Eu cred în voi toți ca în niște luptători care știu că războaiele politice nu se încheie niciodată. Noi trebuie săînvățăm imediat sădiscutam mai mult, mai aplicat și mai cu efect în interiorul partidului ceea ce avem de discutat. Cu adversarii politici negociezi tot timpul și a închide un canal de comunicare cu vreunul dintre ei este o mare greșeală. Eu nu sunt prieten politic cu nimeni altcineva decât cu voi și nu voi închide canalele de comunicare nici cu cel mai mărunt partid de la Vâlcea. Pe viitor putem mai mult. Putem săne apărăm partidul mai bine și mai ferm. Putem negocia orice cu adversarii noștri politici, mai puțin treburile noastre interne, de partid. Putem comunica cu oamenii de afaceri, cu oamenii de culturăși cu alte personalități locale mai coerent și mai clar, dându-le mai multe ocazii săse laude cu noi și mai puține ocazii săse dezică de noi. Putem săgestionăm mai bine programul de evenimente publice și de acțiuni publice în comunități pentru a ține electoratul în priză. Totul este săvrem mai mult de la această organizație, de la liderii ei în principal, nu săne mulțumim cu ce vine de la sine, ca apa pe Olt. Nu cred că ne stăceva în cale dacă vrem mai mult. Nu cred că ne stăceva în cale dacă vrem mai bine. Am trăit împreunăîn acești ani o serie de evenimente care ne-au arătat că schimbările se produc atunci când oamenii acționează, vrând mai mult bine de la viață. Împreunăvom vrea mai mult și vom putea mai mult în politica vâlceană „, a spus Buican, în aplauzele celor prezenți.
Ultima oră
Deputatul Cristian Buican este noul președinte al PNL Vâlcea. Din cele 861 de voturi exprimate, 23 au fost nule, 503 în favoarea lui Buican, în timp ce doar 345 dintre alegători l-au preferat pe senatorul Emilian Frâncu. Negru de supărare și vădit afectat de umilitorul eșec, Frâncu i-a urat succes colegului său Buican și i-a promis, cu ochii aproape în lacrimi, că -l va susține în toate proiectele sale politice. „Am demonstrat județului și celorlalte partide politice că PNL poate săfacă Față alegerilor interne, chiar într-o perioadă de precampanie electorală. Astăzi (27 septembrie 2009 – n.r.) nu a câștigat nici Buican și nici Frâncu, ci liberalismul vâlcean”, a spus proaspătul șef al liberalilor vâlceni emoționat.
Lasă un comentariu