Acasă Arhiva 2 Cașcavalul și ciolanul

Cașcavalul și ciolanul

La ora când citiți editorialul, liderii principalelor partide câștigă toarea ale alegerilor – PD-L și PSD au semnat „Parteneriatul de guvernare pentru România”. Zarurile au fost aruncate. Obstacolul UDMR a fost îndepărtat, așa că drumul noii coaliții de guvernare este larg deschis. UDMR-ul ar fi fost punctul forte care putea săconfere PD-L-ului o siguranțăîn guvernare. În acest moment, orice ezitare, slăbiciune sau inabilitate din partea democrat-liberalilor, pot fi fatale, pe termen mediu și lung. Dacă va urma și pierderea Ministerului Justiției, adio dreaptăromânească , știut fiind că doctrina clasic liberalăs-a transformat de mult în doctrinăde stânga. fără UDMR la guvernare, avem un FSN nou nouț. O guvernare a pedeleilor cu pesedeii nu este chiar plăcută, însă , decât săai pe Tăriceanu premier în continuare, mai bine guvernezi cu o garniturăde trandafirii. Și sănu se uite că Ion Iliescu și Adrian Năstase, cele mai mari figuri pesediste, nu se simt prea bine în această alianță, și cine știe, poate scă păm de ei, cu ocazia asta. PNL-ul a fost până mai ieri un aliat apropiat al PSD-ului. Tăriceanu l-a lăudat, făcând spume la gură, pe Ion Iliescu, cu care s-a aliat, de altfel, pentru a-l debarca pe Traian Băsescu, de la Cotroceni. Acum, surprinzător, „penaliștii” sunt supărați foc pe PD-L, partid pe care ei l-au trădat. Bunătreabă. După anunțul lui Boc din noaptea de 30 noiembrie, mi-am pus foarte mari speranțe în refacerea alianței dintre PD-L și PNL și în formarea unui guvern de dreapta. Am fost dispus chiar săîncerc săuit trădarea din 2007. Dar văzând ce au făcut peneliștii După alegeri, m-a apucat o asemenea greațăîncât nu mai vreau săaud de o coaliție PD-L – PNL. Peneliștii m-au făcut săprefer coaliția cu PSD. Setea de putere a lui Tăriceanu este marea cauzăa acestei alianțe imorale. Dacă avea un volum minim de circuite sub păr și între urechi, Tăriceanu ar fi cedat și azi am fi avut o altăalianță. Dar, măîntreb, dacă un nimic numit Crin Antonescu sau un nimic numit Ludovic Orban sau un foarte nimic numit Norica Nicolai sau un alt nimic numit Puiu Hasoti, ar fi fost mai breji decât Geoană&Co? Cred și sper că nu. „Pactul pentru România”, acest document programatic PD-L-isto-PSD-ist consfințește politicianismul celor două partide sau, dacă vreți, grupări de interese. Nu este exclus ca în partea lui secretădocumentul săconținăși un capitol care sădefinească , încă din titlu, conținutul viitoarei guvernări: cașcavalul și ciolanul. Dacă analizăm ce s-a întâmplat, de fapt, în anii de După Revoluție, vom constata că F(D)SN-PDSR-PSD a controlat ostilitățile aproape fără pauză. O singurăexcepție, anii 2005 și 2006 (s-o numim semnificativ „perioada Macovei”), o perioadă creată, trebuie sărecunoaștem, de președintele Băsescu, prin forțarea unei guvernări la limită. O perioadă în care „foștii”, amenințați, au făcut tot ce au putut sădistrugănoua construcție, ducând la destrămarea Alianței și la suspendarea Președintelui. Desigur că Alianța nu a fost idealăși oamenii angrenați în ea nu au fost niște îngeri, dar, oricât ar părea de ciudat, Alianța s-a destrămat mai mult datorităinfluențelor externe, decât interne. Și în timpul guvernării CDR (1997-2000) influența iliescianăa socialiștilor PDSR-iști de atunci a fost mare și sufocantă. Președintele Constantinescu a spus la un moment dat că s-a simțit învins de „structuri”. Și, chiar dacă această declarație este o dovadăde slăbiciune, el a fost sincer și a spus un mare adevăr. Știm bine despre ce structuri este vorba și cine le-a dezvoltat în primii ani După Revoluție. Structura roșie a fost, oarecum, îndepărtatăde la putere numai în cei doi ani pomeniți mai sus în care s-a instrumentat, pentru prima oară, suspendarea Președintelui. Structura roșie, insertatăîncă din timpul guvernării Tăriceanu II, revine acum în forță, alături de portocalii. Nu ne rămâne decât săsperăm că cele două culori nu se vor amesteca, chiar dacă au crominanțe apropiate. Nu de PSD măpaște pe mine grija. De social-democrație va fi totdeauna nevoie în România, așa cum este nevoie în toate țările, PSD va avea votanții săi și o cotăde 30%, în situații de crizăsau când electoratul va dori alternanța la putere chiar și 40-50%. Problema este de partea cealaltă, spre ceea ce numim „dreapta”. Șansa consolidării și, eventual, unifică rii dreptei a fost ratatăîn acest an electoral, un fapt cu atât mai regretabil cu cât numărul mandatelor parlamentare PD-L și PNL ar fi putut asigura o majoritate. Dar, situația din teren, posibil denaturatăși de isteria crizei economice, a dus la această configurație a puterii cu PD-L și PSD. În loc de portocaliu cu albastru cu speranța depărtării de roșu, avem portocaliu cu roșu cu pericolul de a se înroși și portocaliul. Poate nu va fi așa și eu sper sănu fie așa, vom vedea ce culoare va fi mai puternică și mai dominantăîn noul Guvern. În ceea ce privește PNL, pentru a se întări sau a nu slabi, fiind în opoziție, el ar trebui să-și schimbe conducerea, cu ocazia viitorului congres și, profitând de poziționarea în opoziție, săstrângărândurile cu partea constructivăși netradiționalistăa PNÎ-CD. Poate vom asista la o fuziune prin preluarea de că tre PNL a ceea ce este progresiv în PNÎ-CD. Viitoarele alegeri trebuie săgăsească dreapta mai unită.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.