Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Voineasa şi Şuşani, în topul primăriilor cu cele mai mari datorii

DEZASTRU. Două localităţi din judeţul Vâlcea figurează în top 10 al primăriilor din România cu cele mai mari datorii. Voineasa şi Şuşani totalizează datorii de 44 de milioane de lei.

Primăria Voineasa este în pragul falimentului, instituţia pierzând procesul cu firma Acomin, cea care a construit domeniul schiabil Transalpina Schi Resort, şi fiind nevoită să plătească imensa sumă de 34,2 milioane lei. Asta în condiţiile în care nici guvernul PDL, dar nici actualul guvern USL nu a alocat banii necesari pentru plata investiţie, deşi constructorul a finalizat lucrarea în proporţie de peste 90%. Ei bine, acum Primăria Voineasa nu mai are altă şansă decât să mărească taxele şi impozitele locale, începând de anul viitor. Guvernul Ponta se pregăteşte să dea undă verde pentru ca unităţile administrativ teritoriale să ia această măsură, proiectul de ordonanţă a Guvernului fiind în fază finală. Problema se pune altfel însă, pentru că la nivelul localităţilor nivelul de colectare a taxelor este foarte mic, iar dacă vor fi mărite va scădea şi mai mult. Primarii sunt descumpăniţi şi nu ştiu încotro să o mai ia. Puteţi citi, în rândurile de mai jos, o listă cu primăriile din România care au cele mai mari datorii, printre acestea regăsindu-se şi localităţile vâlcene Voineasa, pe un onorabil loc 3, şi Şuşani, pe locul 6:

1. Nalbant (jud. Tulcea) 39 mil. lei

2. Lupeni (jud. Hunedoara) 37,5 mil. lei

3. Voineasa (jud. Vâlcea) 34,2 mil. lei

4. Sectorul 5 (jud. Bucureşti) 18,8 mil. lei

5. Ploieşti (jud. Prahova) 12 mil. lei

6. Şuşani (jud. Vâlcea) 9,8 mil. lei

7. Prejmer (jud. Braşov) 8,6 mil. lei

8. Mangalia (jud. Constanţa) 7,7 mil. lei

9. Baia de Aramă (jud. Mehedinţi) 7,6 mil. lei

10. Câmpulung Moldovenesc (jud. Suceava) 7,4 mil. lei.