Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Studiul de fezabilitate al autostradei Piteşti – Sibiu pentru ar trebui terminat în 2016

Prezent astăzi, 30 iunie, într-o vizită la Uzina Automobile Dacia de la Mioveni, prim-ministrul Dacian Cioloş a declarat că studiul de fezabilitate pentru Autostrada Piteşti-Sibiu ar trebui terminat până la finele acestui an.

„Ştiu că aici este unanimitate, atât conducerea Uzinei Dacia, cât şi muncitorii (sindicatele) sunt direct interesaţi de avansarea proiectului autostrăzii Piteşti -Sibiu. Am confirmat conducerii Uzinei că acest proiect rămâne în priorităţile pe care le avem în ceea ce priveşte construcţia de autostrăzi. Avem şi finanţarea. Obiectivul nostru este să finalizăm studiul de fezabilitate, care, după cum ştiţi, din cauza modului defectuos cum el a fost gândit şi licitat de la început a trebuit să prelungim contractul pentru finalizarea lui”, a declarat premierul Dacian Cioloş, conform mediafax.ro.

Potrivit acestuia, obiectivul guvernanţilor este ca până la sfârşitul anului să fie terminat un studiu de fezabilitate „bun şi consistent”, care „să permită apoi un proiect tehnic” şi construcţia autostrăzii astfel încât calendarul existent în Master Planul de transport să poată fi menţinut.

Sibiu-Piteşti este una dintre cele mai aşteptate autostrăzi din România, inclusiv de către Uzina Dacia. Traseul porneşte de la capătul actualei autostrăzi Bucureşti-Piteşti şi va continua către Curtea de Argeş. De acolo porneşte către un nod rutier la Tigveni unde se va intersecta cu Drumul Judeţean 678A care leagă acum Curtea de Argeş de Râmnicu-Vâlcea, prin E81, după care urcă spre Nord, spre satul Văleni. De acolo traseul autostrăzii virează spre Vest, unde vor fi construite două tuneluri, de 500, respectiv 700 de metri lungime, după care traseul va intra pe Valea Oltului, la Călimăneşti, care practic va conecta şi Râmnicu-Vâlcea la autostradă. Pe Valea Oltului urmează şi cea mai lungă succesiune de tuneluri de 600, 1.150, 1.400, 250, 250, 650 şi 2.800 de metri. Următorul nod rutier este în apropierea localităţii Racoviţa după care drumul continuă pe Valea Oltului până la Boiţa unde în viitor va fi construită legătura cu autostrada Făgăraş Sibiu.

Următorul nod rutier este la Veştem, unde se intersectează cu actualul drum Sibiu-Braşov, după care se va realiza conexiunea cu actuala centură a Sibiului construită deja.