Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: ancheteonline.ro

Nu a respectat condiţiile condamnării cu suspendare, iar acum este „cazat” la Colibaşi

Foto: ancheteonline.roT. Ion, de 26 de ani, din comuna Mitrofani, judeţul Vâlcea, va executa o pedeapsă cu închisoare la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi pentru că nu a respectat condiţiile condamnării cu suspendare.

Magistraţii Tribunalului Olt au emis marţi, 28 iunie a.c., mandatul de executare a pedepsei închisorii pe numele bărbatului din Mitrofani, pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În fapt, pe baza probatoriului administrat în cauză, s-a stabilit faptul că în perioada 2008-2010, tânărul a desfăşurat activităţi comerciale de mare anvergură cuprinzând tranzacţii comerciale cu mai multe tipuri de produse, atât pe teritoriul României, cât şi a statelor învecinate. Acesta împreună cu ceilalţi participanţi la infracţiune au constituit un grup de infracţionalitate organizată prin care s-au sustras de la plata impozitelor si taxelor datorate bugetului consolidat al statului.

În sarcina acestuia a fost reţinut faptul că, fiind sub condamnare cu suspendare, nu a respectat condiţiile condamnării cu suspendare. Astfel, a fost revocată condamnarea cu suspendare, bărbatul având de executat 3 ani de închisoare.

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Suteşti împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale –Compartimentul Urmăriri l-au identificat pe condamnat pe raza localităţii Mitrofani.

T. Ion a fost preluat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, fiind transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi pentru executarea pedepsei.