Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Introducerea reţelei de apă şi canal în Scundu, un proiect ce continuă anul acesta

Bugetul local al comunei Scundu, pe anul 2015, îl satisface total pe primarul Dumitru Blejan, care susţine că, în acest an, administraţia publică locală va avea la dispoziţie fonduri de zece ori mai mari faţă de anii precedenţi. Astfel, s-a reuşit să se acopere integral fondul de salarii al oamenilor din Primăria Scundu, precum şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap şi ale însoţitorilor acestora. Pe lângă toate acestea, primarul a reuşit să prindă în buget şi cofinanţarea pentru proiectul de extindere a reţelei de apă şi canalizare, proiect care va fi scos la licitaţie în luna mai 2015 şi care cuprinde extinderea reţelei de apă şi de canalizare pe o porţiune de 9 km., precum şi asfaltarea drumului pe acest traseu. „Trebuie să demarăm neapărat acest proiect, pentru că este nefinalizat. Nu vom pune un metru de asfalt până când nu se vom termina introducerea reţelei de apă şi canal” – susţine primarul localităţii Scundu, Dumitru Blejan.