Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Grădiniță cu program prelungit, la Berislăvești

La Berislăvești au început lucrările de construire a unei grădiniţe cu program prelungit, pentru aproximativ 25 de copii. În toamna anului viitor, cei mai mici dintre locuitorii Berislăveștiului vor avea cele mai bune condiţii de educare, spaţii de joacă în aer liber şi multe alte facilităţi.

Pentru a preveni abandonul şcolar, autoritățile locale din Berislăvești le asigură transport gratuit şi celor peste 60 de elevi ai localității care învaţă la liceul din Călimăneşti. Primăria și Consiliul Local Berislăvești au pus la dispoziția eleviilor un autocar, dar sub anumite condiții. Dacă în decursul unei luni, un elev din Berislăvești are cinci absențe, aceștia vor pierde gratuitatea.