Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
pausesti otasau - pod rupt 3

FOTO: Pod rupt peste râul Otăsău

Ploile abundente din ultimele zile au făcut ravagii în judeţul Vâlcea, autorităţile fiind implicate în mai multe zone afectate din judeţ. Astfel, în comuna Păuşeşti, podul de beton construit peste râul Otăsău, care face între D.J. 646 B şi un sat din comună a cedat, fiind afectată structura de rezistenţă. În acest moment este permis doar accesul pietonal şi autovehicule având masa totală maxim autorizată de 2 (două) tone, însă doar pe un singur sens.

Ulterior, în ziua de 21 mai a.c., în urma unei noi evaluări, s-a stabilit că a fost afectată grav structura de rezistenţă a podului, existând inclusiv riscul de prăbuşire, motiv pentru care reprezentanţii autorităţilor au luat decizia închiderii totale a traficului auto şi pietonal pe acest pod, pentru a se evita producerea unor eventuale incidente sau accidente.

Astfel, urmează să instaleze bariere, panouri de avertizare şi indicatoare rutiere corespunzătoare. Această măsură nu afectează locuitorii din zonă care au mai multe posibilităţi de acces, atât pentru pietoni, cât şi pentru autovehicule uşoare.

pausesti otasau - pod rupt 5