Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tăriceanu, BOMBA CU CEAS din PNL

Călin Popescu Tăriceanu, plecat în urmă cu trei luni din PNL, s-a reîntors în sânul partidului care l-a făcut premier, prin intermediul organizaţiei din Satu Mare. Această Fată Morgana a PNL s-a întors la liberali cu doar 3 zile înainte de alegerile europarlamentare. Deşi Tăriceanu îşi justifică gestul ca unul conştiincios politic, mutarea trebuie privită cu mare atenţie. Este ştiut faptul că Tăriceanu a ajuns preşedintele Senatului cu ajutorul PSD. Este foarte posibil ca şi acum, Tăriceanu să facă tot jocul oamenilor lui Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a catalogat întreaga situaţie ca fiind una jenantă.

„Am auzit. Sunt foarte multi oameni care se reinscriu (n.r. in PNL). Este posibil ca domnul Tăriceanu să fi înțeles poziția jenantă în care se afla, oricum este într-o poziție jenantă”, a spus Antonescu.

În schimb, Tăriceanu nu se simte deloc jenat, ba mai mult, acesta se află la Satu Mare, în campanie electorală, acolo unde candidează din partea muribundului USL, Ovidiu Silaghi, alt om de „mare caracter” care a plecat din PNL.

„Sunt la Satu Mare ca să îl susţin pe liberalul Ovidiu Silaghi care candidează în colegiul doi din Satu Mare, el candidează din partea USL, noi trebuie să avem conştiinţa faptului că ne-am asumat nişte obligaţii faţă de electorat care trebuie duse la buna îndeplinire. Colegii mei au apreciat această atitudine pe care am avut-o faţă de Ovidiu mi-au propus să revin în PNL. E un moment important şi nu vreau să fac alte comentarii. E campanie electorală, nu vreau să influenţez negativ”, a spus Tăriceanu.

El a precizat însă că urmează o perioadă în care PNL va avea de luat decizii importante, mai ales ţinând cont de „scadenţele” ce urmează după alegeri. „PNL urmează să ia decizii care vor afecta viitorul partidului si al liberalismului. Suntem într-un an electoral, cu toate scadentele care urmează”, a spus Tăriceanu.