Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Trupurile unor soldați români au fost găsite în Vâlcea

Directorul Muzeului Județean de Istorie Vâlcea, profesorul Claudiu Tulugea, a declarat că este vorba de patru cadavre ale unor soldați români, găsite în zona Poiana Spinului din Perișani. Potrivit Agerpres, cadavrele soldaților, eroi în Primul Război Mondial, au fost descoperite întâmplător în tranșee la Perișani.

Profesorul a mai precizat pentru sursa citată că este vorba de o tranșee de tip bastion din pământ, care a fost apărată de o companie din divizia a IV-a, din care se pare că ar mai fi rămas doar doi supraviețuitori. „Osemintele găsite aici — doi soldați găsiți chiar în picioare, în tranșee — sunt ale acelor eroi. Așteptăm acordul proprietarului pentru a continua săpăturile în zonă”, a adăugat directorul Muzeului.

În toamna anului 1916, pe Valea Oltului, pe linia Câineni-Titești-Perișani, s-au purtat unele dintre cele mai sângeroase lupte din Primul Război Mondial, în acea confruntare pierzându-și viața și generalul David Praporgescu.