Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Sindicaliştii şi angajaţii de la Oltchim au pichetat Ministerul Economiei

SUCCES. Săptămâna trecută, sute de sindicalişti vâlceni au pichetat sediul Ministerului Economiei, dorind a da un semnal de alarmă privind situaţia combinatului vâlcean. Sindicatul Oltchim a solicitat Ministerului stabilirea unui program coerent de măsuri care să vizeze privatizarea societăţii în sistem integrat cu Rafinăria Arpechim, susţine preşedintele sindicatului Mihai Diculoiu. După cum s-a anunţat deja, Oltchim va intra în administrare specială în vederea privatizării.

Peste 400 de sindicalişti şi angajaţi ai Oltchim au pichetat, aşa cum vă informam şi în rândurile de mai sus, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, solicitând plata salariilor restante, precum şi funcţionarea la parametrii normali a combinatului. „Acţiunea noastră a avut un efect foarte bun, pentru că am încheiat un protocol de colaborare cu Ministerul Economiei, prin care această instituţie, ca reprezentant al statului român, acţionar majoritar la Oltchim, îşi va da concursul pentru rezolvarea problemelor noastre. În ce priveşte privatizarea, Oltchim trebuie adus la capacitate normală, iar unul dintre cei mai importanţi paşi ce trebuie făcuţi este negocierea preluării rafinăriei de la Piteşti. În acest fel, combinatul nostru va fi privatizat integrat”, a declarat Mihai Diculoiu.

Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a declarat că Oltchim va intra în administrare specială în vederea privatizării, intenţionându-se privatizarea combinatului la pachet cu Arpechim, primind de la Petrom un acord de principiu în acest sens.

La sfârşitul lunii aprilie, Comisia Europeană a aprobat conversia în acţiuni a creanţelor Oltchim la AVAS. Din cauza faptului că această conversie nu s-a făcut în timp util privatizarea combinatului a fost amânată pentru luna septembrie a acestui an.

Pentru 2012, acţionarii Oltchim estimează realizarea unor investiţii în valoare de aproape 93 de milioane de lei şi eliminarea pierderilor înregistrate în 2011. Acţionarul majoritar al Oltchim este Ministerul Economiei, cu 54,8062% din acţiuni.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU