Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pensionarii se împrumută la CAR pentru a-şi ajuta copiii şomeri

DATORII. În ultimele două luni, peste 1500 de pensionari  vâlceni s-au împrumutat la CAR pentru  plata facturilor, cumpărarea  medicamentelor  sau susţinerea financiară a copiilor disponibilizaţi. Majoritatea celor care au luat bani cu împrumut au pensii sub 700 lei. Conducerea CAR susţine că majoritatea pensionarilor care apelează la CAR împrumută sume mici, până în 500 de lei, din cauza pensiilor foarte mici. În iunie, doar 90 de pensionari au solicitat împrumuturi între 2.500 şi 3.500 de lei. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Vâlcea are peste 30.000 de membri, iar valoarea împrumuturilor acordate luna trecută s-a situat la 1,1 milioane lei.

Aproape 1.500  de pensionari din judeţul Vâlcea s-au împrumutat la CAR în ultimele două luni, pentru acoperirea cheltuielilor curente. Valoarea totală a împrumuturilor acordate de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Vâlcea la începutul lunii era de aproximativ 1,1 milioane lei. Preşedintele CARP, Grigore Răban, spunea  că aproximativ 60% dintre pensionarii care au luat un împrumut au pensii sub 700 lei. Din cauza pensiilor mici, doar 90 de persoane au solicitat sume între 2.500 şi 3.500 lei. Pensionarii vâlceni se împrumută pentru a-şi cumpăra medicamente, pentru a-şi ajuta copiii ori pentru a-şi procura diverse obiecte necesare în agricultură. „În cursul lunii iunie, până în prezent, s-au realizat peste 700 de împrumuturi şi cu siguranţă vom depăşi mia de împrumuturi şi în această lună. Valoarea maximă a fost stabilită la 3.500 lei, dar doar pentru cei care au pensii de peste 1.200 de lei,  iar fondul de cotizare este tot de 1.200 lei. Foarte puţini dintre pensionari au pensii foarte mari, majoritatea sunt foarte mici. Pensii mici, împrumuturi mici, asta este. Doar 90  de persoane au solicitat sume între 2.500 şi 3.500 lei”, a precizat Grigore Răban.

DANA NEDESCU