Curg râuri şi râuri de cerneală cu analize, care de care mai complexe şi foarte la subiect, extrem de competent realizate, care ne prezintă situaţia la zi a Oltchim, în toată splendoarea ei.
Din acest motiv, orice altă adăugire în ceea ce priveşte situaţia financiară curentă a Oltchim ar fi inutilă.
Nici nu îmi propun să abordez această tematică, de analiză a cauzelor care au condus la declinul aparent al Oltchim sau să efectuez o introspecţie a muntelui de datorii, ci numai să realizez o prezentare cât mai simplă a principiilor care guvernează o afacere de tip „Oltchim”.
Adevăruri care nu au nevoie de a fi probate:
1. Compania sau ca să fiu mai bine înţeles întreprinderea Oltchim Râmnicu Valcea a fost construită să funcţioneze într-un sistem integrat şi nu de capul ei, aşa cum încearcă astăzi, nu din vina ei, ci a altora, agonizând, să nu coboare sub 10% din capacitatea de producţie. Aşa că, lipsirea Oltchim de Arpechim, legal cu 8 ani în urmă şi funcţional cam cu 5, a însemnat condamnarea acestei companii la deces prin insolvenţă;
2. Încrengătura de interese clientelare, în ultimii 22 de ani, similar cu ceea ce există la toate companiile de stat care contează, vezi Hidroelectrica, veritabile vaci de muls pentru vremelnicii prea mari ai zilei, au condus Oltchim, vă garantez, peste capul directorului general C. Roibu, dacă nu era el, era altul, la situaţia dramatică a companiei, care se regăseşte nemilos oglindită în volumul imens de datorii, de peste 700 milioane euro;
3. Modul defectuos în care se încearcă în prezent aşa zisa privatizare a combinatului va conduce la acutizarea unei situaţii şi aşa tragice, care va sfârşi pe holurile instanţelor de judecată româneşti şi poate nu numai, în urma valului de contestaţii ce va urma acestei proceduri ilogice de vânzare, care va îngropa definitiv şi cele mai bune intenţii de a rezolva într-un fel sau altul situaţia aproape imposibilă a mândriei economiei româneşti, de ieri şi de azi, devenită atât de precară;
Principii de business încălcate, în încercarea de a privatiza Oltchim, care vor conduce la eşuarea deja previzibilă a operaţiunii:
1. Normalul generează normal, anormalul generează anormal, a încerca să schimbi ordinea, de genul, anormalul procesului de privatizare va genera normalul acestuia, înseamnă a legaliza utopia;
2. Conversia unei datorii în acţiuni înseamnă o formă de majorare a capitalului social al companiei cu valoarea datoriei şi nicidecum un instrument de anulare a acesteia. Tot aşa, vânzarea unei creanţe asupra unei companii reprezintă o operaţiune comercială şi nu o formă de anulare sau ascundere a unei datorii, aşa cum se încearcă în actuala procedura. Această operaţiune este un acord de voinţă al creditorului, proprietarul creanţei şi nu al altei părţi, care are capacitatea de a dicta administrativ. Cum ar putea Electrica SA să accepte ca pentru energia electrică livrată, în valoare de 149 milioane euro, s-ar putea mulţumi cu 10% din aceasta, adică cu 15 milioane de euro? Cum să credem noi că Fondul Proprietatea, cu interese directe în Electrica SA, aşa cum a mai făcut-o, nu va contesta cu succes în instanţele de judecată operaţiunea de bătaie de joc asupra creanţei Oltchim SA şi va bloca, prin suspendare, până la judecata procesului, întreaga operaţiune de privatizare?
3. Vânzarea acţiunilor unei companii nu poate fi acompaniată de o altă vânzare, chiar simultană, a unei părţi semnificative a datoriilor acesteia. De ce? Simplu, pentru ca valoarea de vânzare sau de cumpărare a unei companii este dată, în procedură obligatorie de evaluare, de activul net corectat, adică de diferenţa între activele şi pasivele acesteia, corijate la realitate, adică între ceea ce dispune fizic aceasta şi datoriile/obligaţiile ei. Datoriile Oltchim fac parte integrantă din organismul acestei companii, nu putem vinde o casă în integralitatea ei, însă procedam prin vânzare numai a etajelor de la 2 în sus, iar fundaţia, temelia şi primul etaj le vindem în mod separat.
În loc de concluzie:
Ar fi bine să încetăm această mascaradă de privatizare, prin care oricum nu rezolvăm ceva, ci adâncim drama Oltchim, pe fondul altei drame, mult mai profunde, a interesului economic naţional!
Şi o veste aparent bună:
Există totuşi o şansă de salvare a spiritului Oltchim, realizabilă şi realistă!
Şi un deja vu:
Nu cumva am trăit, nu demult, un moment similar de privatizare amară, de genul Cuprumin, la care am reacţionat similar, anunţând eşecul cu mult timp înainte de a se întâmpla? Parcă da. Şi atunci, de ce repetăm situaţia? Răspunsul este simplu: pentru că istoria se repetă şi, de fiecare data când o face, parcă ar fi pentru prima dată!
• Ionel Blănculescu
(preluare ziare.com)