Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

REŢETA ZILEI: Paste cu cremă de dovlecei

Ce vă trebuie? 700 gr dovlecei (2 dovlecei), 1 ceapă mare, 200-250 gr paste scurte (sau tăieţei laţi), 2 linguri ulei, sare, piper.

Cum se prepară? Se dau dovleceii pe răzătoare. Se toacă ceapa. Se încinge uleiul într-o tigaie largă şi se căleşte ceapa până se înmoaie. Se adaugă dovleceii şi se călesc până se înmoaie foarte bine, cca 20-25 minute. În primele 10 minute vor fi mai apoşi şi îi puteţi căli la foc mediu amestecând din când în când, dar după ce se evaporă apa de pe ei, daţi focul aproape la mic ca să nu se ardă. Când sunt fierţi se condimentează cu sare şi piper după gust.

În acest timp se fierb pastele în apă cu sare conform instrucţiunilor de pe pachet. Se reţin 100 ml din apa în care au fiert pastele.

Dovleceii se mixează în robot până devin cremă. Se pune crema la loc în tigaie şi se adaugă apa de pe paste. Se amestecă. Se adaugă pastele scurse peste crema de dovlecei şi se amestecă. Dregeţi de sare. Se servesc presărate cu piper sau cu parmezan.

Poftă bună!