Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Profesorul universitar vâlcean implicat în scandalul „corupţie la Bioterra” va fi cercetat în stare de libertate

INFRACŢIUNI. Adrian Florin Dulugeac, de 36 ani, din Drăgăşani, ocupa funcţia de şef de lucrări la Facultatea de Control şi Expertiză a Produselor Alimentare Bucureşti din cadrul Universităţii Bioterra, iar acum este cercetat de procurori pentru infracţiunile de folosire în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale.

La sfârşitul săptămânii trecute, un scandal de proporţii a ţinut capul de afiş al ziarelor naţionale. Mai multe cadre didactice de la Universitatea Bioterra, din Bucureşti, au intrat în vizorul procurorilor şi al poliţiştilor după ce se pare că ar fi pretins bani de la studenţi pentru acordarea unor note mai mari la licenţă. Mai mult decât atât, printre alte învinuiri ce li se aduc angajaţilor Universităţii Bioterra se numără şi eliberarea de diplome false, pentru o anumită sumă de bani, date unor anumite persoane ce aveau nevoie de ele pentru obţinerea de salarii mai mari. Din păcate, în acest scandal a fost implicat şi un vâlcean, Adrian Florin Dulugeac, de 36 ani, din Drăgăşani, care ocupa funcţia de şef de lucrări la Facultatea de Control şi Expertiză a Produselor Alimentare Bucureşti din cadrul Universităţii Bioterra. În data de 27 septembrie a.c., la domiciliul acestuia din Drăgăşani au descins mai mulţi procurori şi poliţişti, el fiind cercetat pentru infracţiunile de folosire în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale. „Până la acest moment, s-a reţinut faptul că, în perioada iunie – iulie 2012, învinuitul Duluceac Florin Adrian a furnizat informaţii care nu sunt destinate publicităţii mai multor persoane ce au susţinut examenul de licenţă la Universitatea Bioterra – Bucureşti. De asemenea, acesta, cu ajutorul mai multor funcţionari din cadrul universităţii, a modificat notele obţinute la susţinerea lucrării de licenţă sau la alte examene semestriale sau anuale, ori a procedat la notarea unor studenţi fără ca aceştia să susţină respectivele examene” – se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Drăgăşeneanul Adrian Florin Dulugeac a fost prezentat vineri, 28 septembrie a.c., instanţei de judecată a Tribunalului Vâlcea cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Magistraţii vâlceni au decis însă ca acesta să fie cercetat în stare de libertate, procurorii făcând recurs la decizie, recurs ce se va judeca în cursul acestei săptămâni la Curtea de Apel Piteşti. Reamintim că alături de acesta mai este cercetată, în stare de libertate, pentru fals intelectual şi Laura Harcan (32 ani), din Ploieşti, şef de lucrări în cadrul Universităţii Bioterra – Facultatea de Drept.

CLAUDIA STANCIU