Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: roadtvitalia.it

O româncă suspectată de terorism a fost arestată în Italia

Foto: roadtvitalia.itO româncă de 34 de ani, suspectată de legături cu medii islamiste, a fost arestată în Italia, în Portul Genova, la revenirea cu un feribot din Tunisia. Ministrul de Interne italian, Angelino Alfano, a anunţat că românca este simpatizantă a reţelei teroriste Stat Islamic şi menţinea legătura online cu islamişti din Marea Britanie. Autorităţile au demarat procedurile pentru extrădarea ei în România.

„Începând din decembrie 2014, Italia a expulzat 47 de islamişti. În următoarele ore va fi expulzată o femeie de naţionalitate română, în vârstă de 34 de ani, care locuia legal în provincia Bolzano (regiunea Trentino-Alto Adige), arestată în portul Genova. Graţie activităţilor de investigare, au fost depistate activităţile pe care românca le avea în publicarea online a unor materiale de propagandă islamistă şi intenţia de a lupta de partea mujahedinilor. Identificarea posibililor militanţi islamişti şi expulzarea lor din Italia înseamnă protejarea cetăţenilor italieni. În acest sens, acordăm o atenţie specială mediilor online, pentru că au devenit mijloacele cele mai facile de recrutare islamistă. Românca menţinea contacte frecvente cu internauţi din Marea Britanie, şi ei susţinători ai reţelei teroriste Stat Islamic”, a declarat ministrul italian de Interne, Angelino Alfano.