Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

MARIA TUDOR: Vă îndemn să investiți la Râmnicu Vâlcea!

Ceremonia oficială de decernare a titlur de cetăţeni de onoare pentru cei 4 oameni de afaceri vâlceni Maria Tudor, Constanin Boromiz şi soţii Dorina şi Dan Mutu a a fost loc vineri, 13 septembrie 2019 la hotelul Ramada din Râmnicu Vâlcea. Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, le-a înmânat celor 4 distincţiile de onoare, nu înainte de apreciza că aceştia, ca şi ceilalţi cetăţeni de onoare ai oraşului, nu sunt scutiţi la plata taxelor şi impozitelor.
Maria Tudor, cea care în urmă cu câteva luni a deschis una dintre cele mai mari investiţii în turism din judeţul Vâlcea, hotelul Ramada, i-a mulţumit primarului Gutău şi, în scurtul său discurs, i-a îndemnat pe investitori să vină la Râmnicu Vâlcea, pentru că acest loc este foarte recunoscător cu cei curajoși în viață.

„Ne bucurăm cu adevărat de viață pentru că există momente ca acesta. Când și când, oamenii alături de care trăiești recunosc că ești important pentru ei prin ceea ce faci zi de zi. Vă mulțumesc foarte mult pentru acest moment. Este unul dintre cele mai importante din viața mea. Este o mare onoare pentru mine să mă alătur oamenilor de succes din Râmnicu Vâlcea.
Acest oraș a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani. Putem vedea cu ochiul liber cartierele care se măresc, populația care întinerește parcă în fiecare an, industriile care se diversifică și se tehnologizează, serviciile care fac viața oamenilor din ce în ce mai bună.Acest fenomen de creștere și de modernizare a comunității noastre se bazează pe o foarte bunăadministrație locală și regională, pe instituții puternice, dar și pe antreprenori locali foarte inspirați în industriile pe care le conduc.
Sunt foarte fericită să-i am astăzi alături pe alți trei oameni de afaceri care conduc întreprinderi de mare succes: Annabella și Boromir.Primesc cu mare bucurie titlul de Cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea. Am trăit cei mai importanți ani din viață în acest oraș, alături de soțul meu, Ion Tudor și de fiicele noastre, Elena și Andreea, și am realizat împreună aici câteva investiții în industrie și în turism. În urmă cu câteva luni am inagurat-o pe una dintre ele, hotelul Ramada și știu sigur că vom continua pe acest drum.Mulțumesc bunului Dumnezeu, în primul rând. Mulțumesc apoi familiei mele atât de unite în tot ceea ce facem și, nu în ultimul rând, mulțumesc echipelor cu care am realizat lucrurile pe care le apreciați dumneavoastră acum.
Vă mulțumesc tuturor și vă îndemn să investiți la Râmnicu Vâlcea, pentru că acest loc este foarte recunoscător cu cei curajoși în viață”, a precizat Maria Tudor.