Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Liberalii sprijină PCC împotriva Oltchim

Fostul ministru liberal al Finanţelor ţării Sebastian Vlădescu, ajuns, de anul trecut, consilier economic al lui Wojchiech Zaremba de la PCC, a mijlocit şi a organizat prima vizită a polonezului în  Ministerului Economiei condus de USL-istul Daniel Chiţoiu, pentru a se continua sabotarea combinatului chimic Oltchim şi falimentarea acestuia. Miercuri, 23 mai, la ora 16:30, grupul liberal care sprijină acţiunile lui Zaremba a fost văzut la intrarea în MEC, discutând aprins despre viitoarele măsuri restrictive ce se vor lua împotriva gigantului industrial vâlcean. Surse din anturajul lui Sebastian Vlădescu ne-au comunicat că iniţiativele lui Wojchiech Zaremba au susţinerea şi „binecuvântarea” unui alt liberal, ideologul cu patrafir Dan Radu Ruşanu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din România. Despre acţiunile întreprinse de fostul ministru liberal Sebastian Vlădescu împotriva OLTCHIM, împotriva salvării acestuia de la faliment, am mai sesizat opinia publică şi, parcă, nimănui nu i-a păsat de asta. Transmitem această informaţie, cu întreaga responsabilitate, salariaţilor de la OLTCHIM, pentru ca miile de muncitori, tehnicieni, maiştri, ingineri, chimişti şi funcţionari să cunoască din cauza  cui nu şi-au luat ei salariile de câteva luni bune şi se prefigurează a rămâne fără locuri de muncă. Peste două săptămâni, urmează votul pentru primăria Râmnicului. Şefii candidatului liberal Emilian Frâncu sprijină adversarii societăţii comerciale OLTCHIM, în încercarea lor de a închide combinatul, pe când actualul primar Romeo Rădulescu, din proprie iniţiativă şi pe banii lui, s-a deplasat la Bruxelles şi la MEC pentru a susţine eforturile conducerii societăţii chimiei româneşti de supravieţuire şi de redresare. Acum cei doi au nevoie de voturile salariaţilor Oltchim. Ori pe cine ai vota, chimistule vâlcean, trebuie să gândeşti bine, pentru că şi tu, prin decizia luată, contribui la viitorul municipiului Rm. Vâlcea şi, dacă nu vei lua o decizie cât de cât judecată, vei avea mustrări de conştiinţă, iar dacă vei alege cum trebuie, vei fi 4 ani mulţumit şi fericit. Cu toţii la vot!

• Romeo POPESCU