Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto vocea valcii

INCREDIBIL! Din 17 candidaţi pentru postul de asistent la chirurgie, NICIUNUL nu a promovat

foto vocea valciiSituaţie incredibilă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Cele trei posturi de asistent medical scoase la concurs la secţia de Chirurgie, nu au fost ocupate, deşi s-au prezentat la examen 17 candidaţi. Este pentru a doua oară când se organizează concursul şi nu se ocupă posturile, datorită faptului că persoanele care s-au prezentat nu au promovat probele.

Astfel, la proba scrisă s-au prezentat 17 candidaţi, din care doar 4 au trecut proba examenului scris, cu note cuprinse între 5 şi 6,10.

La proba orală, niciunul din cei 4 candidaţi nu a reuşit să obţină notă de trecere. Comisia de examinare a fost formată din medicul şef de secţie de la Chirurgie, Didi Ignat, dr. Radu Popescu şi directorul resurse umane, Raluca Mann.

Urmează ca toate procedurile de scoatere la concurs pentru cele trei posturi de asistent medical să fie reluate, iar concursul să aibă loc, pentru cea de-a treia oară, peste o lună de zile.