Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Chiar în aceste momente sensul giratoriu de pe strada Dacia este DEMOLAT

Așa cum a și anunțat edilul Gutău, sensul de pe Calea lui Traian, la intersecția cu strada Dacia, va fi desființat pentru decongestionarea traficului aglomerat din zonă.

“Am primit soluţia de la firma care a câştigat licitaţia pentru studiul de trafic, ne-am consultat şi cu poliţia, ne-au pus câteva elemente noi pe care trebuie să le respectăm: desfiinţarea sensului giratoriu de pe strada Dacia. Acolo trecerea de pietoni va fi desfiinţată, amplasarea unui semafor la intrarea în oraş ca să dăm drumul la maşini să fie toate grupate, un mic sens giratoriu la intersecţia străzilor Carol cu Splaiul Independenţei, sunt câteva modificări care vor duce la fluidizarea circulaţiei. Am stabilit să fie montate semnele de circulaţie care să fie acoperite cu folie, într-o noapte vom trasa marcajele, după aceea vom descoperi semnele în aşa fel încât să nu blocăm circulaţia.” a declarat primarul Mircia Gutău.

Mai multe detalii puteţi afla din interviul primarului Mircia Gutău, de la sfârşitul lunii mai, acordat pentru VTV. Videoclipul cu interviul îl găsiţi aici.