Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO: Jurnalul.ro

Confiscări de material lemnos şi amenzi la Făureşti şi Bălceşti

FOTO: Jurnalul.roPolițiștii din cadrul Poliției orașului Bălcești și Postului de poliție Făurești au aplicat amenzi de 8.000 de lei pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la transportul de material lemnos.

La data de 6 iulie a.c. polițiștii din cadrul Poliției orașului Bălcești, au depistat un bărbat de 50 de ani din comuna Iancu-Jianu, județul Olt, în timp ce transporta cu un atelaj hipo, cantitatea de 0,993 mc material lemnos de esență arini și plută, fără a deține aviz de însoțire a materialului lemnos.

Cantitatea de 0,884 m.c. material lemnos a fost predată ocolului silvic, iar bărbatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 3.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010. La data de 6 iulie a.c. polițiștii din cadrul Postului de poliție Făurești au depistat pe raza comunei un atelaj hipo, încărcat cu material lemnos, iar la vederea organelor de poliție, conducătorul atelajului a fugit în pădure, abandonând atelajul, acesta fiind însă identificat ulterior de polițiști în persoana unui bărbat de 19 ani din comuna Iancu-Jianu județul Olt,

Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a bărbatului cu suma de 5000 de lei conform prevederilor Legea 171/2010, iar cei 0,450 mc de material lemnos esență gârniță, au fost confiscați.